Rodica Dohot. Anul acesta, edilii municipiului Călărași au decis să schimbe imaginea orașului, din punct de vedere peisagistic și urbanistic. În acest sens, viceprimarul Virgil Dumbravă s-a deplasat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din București, unde a purtat discuții pentru încheierea unui parteneriat, prin care, studenții din anii terminali să primească drept teme de proiectare, zone din municipiul Călărași.
Ideea municipalității de a-i implica pe studenți în creionarea unei imagini noi a fost primită cu interes de conducerea facultății, dar și de studenți. Demersurile autorităților au mers chiar și la conducerea Facultății de Agronomie, unde și aici există o secție de peisagistică.
Una dintre ideile municipalității ar putea fi plantarea, pe un tronson al Bulevardului Republicii a unor tei, fapt ce ar duce la schimbarea denumirii în bulevardul Teilor. Și intrările din municipiul Călărași, vor avea aceeași schimbare, începând cu un iluminat corespunzător și o modernizare din punct de vedere peisagistic.