Curăţenie şi pe trotuare, nu numai pe străzi
S-a dat startul unei noi campanii de curăţenie în municipiul Călăraşi. În premieră, vor fi măturate şi igienizate nu numai străzile dar şi trotuarelor. Societatea Urban SA, cea care asigură serviciile de curăţenie în oraş, va achiziţiona o maşină specială pentru realizarea acestei operaţiuni care va elimina disconfortul creat de praf prin măturatul manual. Această nouă activitatea de curăţenie a trotuarelor va avea un caracter permanent şi se aşteaptă un ajutor şi din partea locuitorilor, nu atât prin implicare ci în primul rând de păstrare a curăţeniei. La acest capitol primarul este de părere că serviciile pe care le face Urban sunt sub necesităţi la ora actuală, iar municipiul Călăraşi are cele mai mici tarife percepute pentru ridicarea gunoiului. Având în vedere că rampa de gunoi se va închide, iar gunoiul menajer va fi cărat în alte părţi, preţul va creşte de 3 ori la prima estimare, dar creşterea se va face gradual.
Capacele de canalizare la bani mărunţi
Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin a transmis celor de la societatea Apă-Canal SA să facă un inventar al tuturor capacelor de canalizare care sunt mai jos decât nivelul astfaltului astfel încât să poată fi aduse la nivel întrucât acestea sunt adevărate capcane pentru maşini, mai mult, chiar la ora actuală există un proces pe rol contra primăriei, în care un cetăţean reclamă faptul că i s-a stricat maşina şi solicită daune. Primăria doreşte totodată să înlăture şi tentaţia hoţilor de a le fura şi se doreşte schimbarea acestor capace cu unele noi, fabricate dintr-un material plastic composit, foarte dur, care nu se pot topi, urmând ca SP Apă-Canal să facă demersuri pentru procurarea acestor capace de canalizare noi.
Paşi mai mari la Serviciul Spaţii Verzi
Daniel Ştefan Drăgulin a declarat în prima sa conferinţă de presă, în calitate oficială de primar, că a grăbit un pic pasul şi la Serviciul Pavaje Spaţii Verzi aflat în subordinea primăriei. „Am încercat să dinamizez un pic activitatea întrucât spaţiile verzi, parcurile trebuiesc curăţate şi toaletate. De asemenea, vom încerca să împrospătăm aerul din municipiul Călăraşi cu diverse ornamente florale aşezate acolo unde se pretează. Am dat dispoziţii să se scoată şi acele ghirlande specifice sărbătorilor de iarnă care nu îşi mai aveau rostul.Cred că cetăţenii municipiului au văzut că Parcul Dumbrava este iluminat noaptea iar în curând va arăta foarte bine.” În ceea ce priveşte iluminatul public, becurile arse de pe stâlpi au început să fie schimbate, s-a început cu zonele periferice şi se continuă către centrul oraşului. „Referitor la iluminatul stradal chiar pot să vă spun că suntem în faza de licitaţie pentru externalizarea întreţinerii iluminatului public, la licitaţie participând patru firme.” Nici marcajele rutiere nu sunt uitate. Primăria este în faza de licitaţie pentru contractarea serviciilor de marcaj rutier.
Parcări rezidenţiale
Un alt punct de interes major este situaţia parcărilor şi a garajelor din Călăraşi. Primarul Drăgulin a precizat faptul că în municipiu sunt foarte multe garaje amplasate ilegal, după bunul plac, unele din ele folosindu-se doar pentru depozitare. Concomitent cu identificarea terenurilor pentru realizarea de parcări se vor identifica şi garajele amplasate ilegal. „Vom avea o hotărâre de consiliu prin care fiecare posesor de maşină să aibă un spaţiu de parcare delimitat şi marcat, aşa cum este în majoritatea oraşelor din România, spaţiu pentru care va plăti o taxă anuală către primărie. Se va relua şi contractul cu firma care se ocupa de ridicarea maşinilor, în special a celor care sunt abandonate de mult timp sau a celor care sunt spre vânzare în locuri necorespunzătoare.”