vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăCOMUNITATEȘcoala Roseţi –marș ecologic pentru mediu!

Școala Roseţi –marș ecologic pentru mediu!

- Advertisement -

Joi, 9.05.2013, elevi ai Şcolii Roseţi, implicaţi în Proiectul educaţional pe teme de mediu Ecoprovocarea, iniţiat de ViitorPlus şi susţinut de firma Tenaris, au pornit într-un marș ecologic pe străzile comunei Roseţi în ideea nobilă de a trage un semnal de alarmă  asupra necesităţii protejării mediului.

Cei 10 ecoambasadori, însoţiţi de prof. Virginia Narcisa Vasile, au reuşit să mobilizeze peste 100 de voluntari-elevi. Aceştia au creat sloganuri şi mesaje eco şi au mers pe străzile comunei până în fața Primăriei Roseţi! Angajaţii primăriei i-au întâmpinat şi felicitat pentru iniţiativă iar primarul comunei, Nicolae Râjnoveanu, le-a transmis mesajul de a fi întotdeauna micii ecologişti de care comuna are nevoie precum şi sfatul de a îngriji orice spaţiu verde, fie el grădina casei, spaţiul din faţa curţii sau orice loc în care se poate sădi o floare, un pom…

Acţiunea a fost monitorizată de coordonatorul zonal Răzvan Vrabie, din partea ViitorPlus şi de George Cojocaru.

Elevii au fost coordonaţi de director prof. Daniel Felea care le-a ţinut copiilor un mic discurs înainte de a porni în acţiunea desfăşurată sub auspiciile EcoProvocarii.

Pe traseul Școală –Primărie-Stadion-Școală au fost însoţiţi de prof Virginia Narcisa Vasile care ne-a mărturisit că: „ne aflăm pe ultima sută de metri ai proiectului. Ecoprovocarea ne-a învăţat că trebuie să intrăm mai des în contact cu natura, ne-a învăţat să fim responsabili şi implicaţi, ne-a învăţat că natura reprezintă o alternativă, o replică la sedentarismul generat de computer. Prin acest proiect am reuşit să ne îndepărtăm de dogoarea asfaltului încins şi de claxonul maşinilor grăbite. Am legat prietenii, ne-am dezvoltat, am devenit mai puternici, poate mai puţin timizi, am învăţat să avem mentalitate de învingători, să îi facem pe cei din jur să păstreze mediul curat, să ne aprecieze, am căpătat respect, am învăţat să respectăm, să facem mai mult şi să vorbim mai puţin. Ecoprovocarea a constituit echilibrul nostru interior! M-am apropiat mai mult de elevii mei şi le-am descoperit calităţi ascunse! Oricare ar fi rezultatul, ne considerăm învingători, ştim că ne-am făcut treaba cu seriozitate şi dăruire! Ştim că vom pune punct pe 15 mai. Însă … o vom lua de la capăt, protejând mediul în continuare!“

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite