Pe 17 mai, la Colegiul Agricol Sandu Aldea din Călăraşi, a avut loc acţiunea de promovare a Campaniei Naţionale „Informare acasă! Siguranţă în lume!” 2018 – Un cetăţean informat, un cetăţean câştigat!, iniţiată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni la care a fost prezent secretarul de stat din cadrul acestui minister, Victor Ionescu, alături de senatorul Roxana Paţurcă, inspectorul general şcolar, Elena Mihăilescu, directorul AJOFM Călăraşi, Nicolae Chirana şi prefectul Gerorge Iacob.
Secretarul de stat Victor Ionescu a prezentat tinerilor din sală scopul şi beneficiile acestui program dar şi modul cum poate fi accesat. La rândul său, senatorul Roxana Paţurcă a apreciat că un astfel de program vine în sprijinul tinerilor care pleacă la muncă sau la studii în ţările UE dar şi al celor care doresc să se întoarcă în ţară şi să pună bazele unei afaceri.
„Programul este mai mult decât interesant şi beneficiază de toată susţinerea mea. Tinerii trebuie să fie informaţi cu privirile la drepturile şi responsabilităţile pe care le vor avea în ţările în care intenţionează să muncească, să studieze, să locuiască, inclusiv la drepturile sociale specifice fiecărui stat în parte. Dialogul purtat astăzi a fost de bun augur, întrebările puse dar şi răspunsurile oferite de reprezentantul ministerului limpezind multe aspecte în acest sens.
De asemenea, dacă românii intenţionează să se întoarcă acasă şi să-şi deschidă propria afacere, Programul Diaspora Start-Up Nation, dezvoltat de Ministerul Fondurilor Europene, le vine în ajutor. Programul reprezintă o linie de finanţare destinată cetăţenilor români din afara graniţelor ţării şi celor reîntorşi recent care doresc să-şi valorifice abilităţile profesionale dobândite afară, prin deschiderea unei afaceri aici, în România. Beneficiarii pot fi persoane fizice: şomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă şi înfiinţează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă.
Sunt alături de iniţiatorii acestei campanii şi sper ca toate informaţiile să ajungă la călărăşeni în timp util şi pe înţelesul tuturor.”, a declarat Roxana Paţurcă.