luni, octombrie 28, 2024
AcasăADMINISTRAŢIESeminar pe tema oportunităților de finanțare pentru perioada 2014-2020

Seminar pe tema oportunităților de finanțare pentru perioada 2014-2020

- Advertisement -

Consiliul Județean Călărași a organizat miercuri, 3 septembrie, în sala de ședințe, recent modernizată, un seminar de informare cu tema „Oportunități de finanțare a proiectelor de dezvoltare economico-socială în județul Călărași, în contextul noii perioade de programare 2014-2020”.

Printre cei prezenți s-au numărat Lilian Onescu, secretarul general al Ministerului Fondurilor Europene, fost prefect de Călărași, Elena Matei, Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, Nicoleta Mincu, director executiv BRCT Călărași, Liviu Mușat, director ADR Sud Muntenia, Steluța Bulăceanu, Ministerul Dezvoltării Regionale, președintele Consiliului Județean, Răducu Filipescu.

Seminarul a avut drept scop prezentarea Acordului de Parteneriat al Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), elemente relevante ale Programului Operațional Competitivitate (POC), prezentarea Programului Operațional Regional (POR), Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), Programului Național de Dezvoltare Rurală și prezentarea Programului Operațional pentru Cooperarea Tranfrontalieră România-Bulgaria 2014-2020 (CBC).

La întâlnire au mai participat primari sau reprezentanți ai comunelor din județul Călărași, ai Camerei de Comerț, Prefecturii, Primăriei Călărași și ai Asociației de Dezvoltare Comunitară.

În deschidere, președintele CJ Călărași a trecut în revistă proiectele aflate în derulare sau în lucru.

„Trebuie să avem în vedere proiectele care sunt în derulare sau care acum care se află în procedura de semnare și trebuie să le finalizăm până la data de 31 decembrie 2015. Înainte de a vorbi ce facem între 2014-2020, ar fi bine ca proiectele pe care le-am început, banii care au fost realocați prin diferite programe să fie consumați până în 2015. După cum bine știți, exercițiul bugetar 2007-2013 s-a prelungit cu 2 ani. Atenție mare la proiectele pe care trebuie să le finalizăm pentru că odată accesate fondurile acestea trebuie consumate. Dacă nu, programele se complică foarte mult. Întrucât nu sunt sume foarte mari pentru perioada 2014-2020 este bine să fim pregătiți. Se merge pe aceeași variantă, primul venit, primul servit. Și noi știm pentru că am câștigat proiecte frumoase pe acest demers și este cazul să avem finalizate alte asemenea proiecte în cel mult 2-3 luni, în așa fel încât în toamnă să începem să le depunem pentru a primi finanțare. Vom face, de asemenea, întâlniri pe colegii cu primarii unde vom discuta în amănunt proiectele viitoare.”, a declarat Răducu Filipescu.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite