În 1802 s-a născut scriitorul francez Victor Hugo.
1564 – S-a născut Christopher Marlowe, cel mai important poet si dramaturg englez de dinainte de William Shakespeare (d. 1593).
1808 – S-a născut Honore Daumier, pictor, gravor şi sculptor francez (m. 10 februarie 1879)
1834 – A încetat din viaţă Alois (Aloys) Senefelder, inventatorul procedeului numit litografiere (n. 6 noiembrie 1771)
1861 – Împăratul Austriei a promulgat o Constituţie („Patenta imperială din februarie”), prin care Transilvaniei i se acorda o oarecare autonomie în cadrul Imperiului Habsburgic.
1866 – Au avut loc lucrările Conferinţei de la Paris a celor şapte mari puteri europene. Conferinţa a fost convocată pentru a discuta problema principatelor Unite, a căror unire nu fusese recunoscută decât pe timpul domniei lui Cuza.
1879 – Agenţiile diplomatice române din străinătate au fost ridicate la rangul de legaţii.
1926 – S-a născut istoricul Gheorghe Platon, membru al Academiei Române, membru fondator al Fundatiilor „Nicolae Iorga”, „”Nicolae Titulescu”, „A.D.Xenopol” (m. 2006)
1940 – A încetat din viaţă Nicolae Tonitza, pictor, grafician şi critic de artă. (n. 1886)
1971 – A încetat din viaţă Fernandel (Fernand Joseph Desire Contandin), actor francez de film (n. 8 mai 1903)
1988 – Declaraţia guvernului SUA prin care se retrage României, începând cu data de 3 iulie 1988, clauza naţiunii celei mai favorizate; în replică, guvernul român declară că renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu SUA.
1992 – S-a deschis, la Bucureşti, secţia consulară a ambasadei Republicii Moldova în România
1993 – A fost înregistrat primul atentat cu bombă la baza unuia din cele două turnuri ale ansamblului arhitectural „World Trade Center” cunoscut şi sub numele de „Gemenii”, una dintre cele mai înalte clădiri din lume (410 m.), imagine-simbol a oraşului New York; la 11 septembrie 2001, turnurile clădirii s-au prăbuşit în urma impactului cu două avioane deturnate, moment considerat de analiştii politici drept începutul unei noi ere în politica mondială.
1993 – România a semnat „Declaraţia de la Istanbul”, privind înfiinţarea Adunării Parlamentare a zonei de cooperare economică a Mării Negre (APCEN), for alcătuit din 70 de parlamentari din ţările membre.
1999 – România a participat la reuniunea de constituire a forţei de pace de garantare a eventualei reglementari politice din Kosovo (KFOR).
2004 – Parlamentarii au votat, în unanimitate, proiectul de Lege privind aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord (NATO). În favoarea proiectului s-au pronunţat 456 de parlamentari.
2004 – Deputaţii UDMR Kovacs Zoltan, Szilagyi Zsolt, Toro T. Tibor şi Vekov Karoly au depus, la Camera Deputaţilor, în numele deputatului Birtalan Akos, proiectul de lege privind statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.
2009 – A încetat din viaţă actriţa britanică Wendy Richard (n. 1943).