luni, octombrie 28, 2024
AcasăFAPT DIVERSSemnificații istorice 29 august

Semnificații istorice 29 august

- Advertisement -

În 1619 s-a născut Jean Baptiste Colbert, om politic ce a deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor; datorită politicii fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei, astfel încât, datorită lui, regele a devenit unul dintre cei mai puternici monarhi (m. 6 septembrie 1683).

1632 – S-a născut John Locke, filosof şi om politic; lucrarea sa “Câteva păreri asupra educaţiei”, apărută în 1693, a avut o puternică influenţă asupra dezvoltării pedagogiei în sec XVIII şi XIX (m. 28 octombrie 1704).

1780 – S-a născut Jean-Auguste-Dominique Ingres, pictor, desenator şi gravor (m. 14 ianuarie 1867)

1829 – S-a născut mitropolitul ortodox Iosif Gheorghian, episcop al Dunării de Jos (1879-1886), cu reşedinţa la Galaţi, unde reorganizează viaţa bisericească din Dobrogea (m. 24 ianuarie 1909)

1862 – S-a născut Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1911, cel mai important dramaturg simbolist: “Pasărea albastră”, “Tezaurul celor umili” (m. 6 mai 1949)

1868 – A încetat din viaţă chimistul Christian Friedrich Schonbein, descoperitorul ozonului (n. 1799)

1915 – S-a născut, la Stockholm, actriţa americană Ingrid Bergman, soţie a celebrului regizor italian Roberto Rossellini: “Casablanca” – avându-l ca partener pe Humphrey Bogart, “Intermezzo”, “Vă place Brahms”, “Sonată de toamnă” (m. 1982).

1920 – S-a născut legendarul jazzman Charlie Parker, cunoscut sub numele de „Bird” sau „Yardbird” (m. 12 martie 1955)

1945 – A încetat din viaţă actorul Constantin Tănase; a rămas în conştiinţa publicului ca fondator al teatrului de revistă românesc (Teatrul “Cărăbuş”, înfiinţat în 1919), ca autor şi interpret de cuplete, ca actor de film: „Visul lui Tănase” (n. 5 iulie 1880)

1952 – A încetat din viaţă Dionisie Linţia, ornitolog; a întocmit primul nomenclator al păsărilor din România şi a întocmit şi publicat primul catalog sistematic al păsărilor din ţara noastră (n. 13 august 1880).

1958 – S-a născut Michael Jackson, solist vocal, compozitor, dansator, cel mai idolatrizat şi controversat interpret de muzică pop (d. 25 iunie 2009)

1975 – A încetat din viaţă Theodor Constantin, prozator, unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori ai genului poliţist (“Doamna în mov”, “Magdalena de la miezul nopţii”) (n. 21 noiembrie 1910)

1991 – România şi Republica Moldova au hotărât să stabilească relaţii diplomatice la nivel de ambasadă

2005 – Uraganul Katrina a lovit America, la limita dintre statele Louisiana şi Mississippi, provocând moartea a cel puţin 1.836 de persoane

Sursa: mediafax.ro

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite