În 1952, Elisabeta a II-a a fost proclamată regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
1696 – A apărut în tipografia instalată la Mănăstirea Snagovului prima tipăritură: „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată cu text grecesc şi românesc de către Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu
1778 – A fost încheiată alianţa franco-americană. În timpul Războiului de Independenţă din America, reprezentanţi ai Statelor Unite şi ai Franţei au semnat, la Paris, Tratatul de Prietenie şi Comerţ şi Tratatul de Alianţă
1793 – A încetat din viaţă dramaturgul Carlo Goldoni, supranumit de către Voltaire „Moliere al Italiei”. A reformat „commedia dell’arte îndreptînd-o pe făgaşul realismului modern. (n. 25 februarie 1707)
1885 – Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucţiei şi al Cultelor
1889 – S-a născut Krikor H. Zambaccian, colecţionar şi critic de artă (m. 18 septembrie 1962)
1891 – S-a născut poetul Adrian Maniu, distins cu premiul naţional de poezie pe anul 1938 („Vrăjitorul apelor”, „Lângă pământ”) (m. 20 aprilie 1968)
1898 – A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române” compusă de George Enescu. A fost prima sa apariţie publică în calitate de compozitor, la vârsta de 16 ani
1908 – S-a născut, la Ploieşti, scriitorul Geo Bogza (m. 14 septembrie 1993)
1911 – S-a născut Ronald Reagan, preşedinte al SUA în perioada ianuarie 1981- ianuarie 1989. (m.2004)
1920 – A încetat din viaţă cărturarul şi omul politic Dimitrie C. Sturdza-Scheianu, membru de onoare al Academiei Române (n. 19 mai 1839)
1945 – A intrat în vigoare Decretul-lege privind statutul naţionalităţilor, potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului
1945 – S-a născut Bob Marley, celebru cântăreţ de muzică reggae (m. 11 mai 1981)
1991 – Ministerul de Externe român a dat o declaraţie prin care s-a pronunţat pentru desfiinţarea, până la jumătatea anului 1991, a structurilor militare ale Tratatului de la Varşovia. Toate statele membre ale acestei alianţe militare (URSS ultima, după o îndelungată perioadă de deliberare) s-au pronunţat în favoarea desfiinţării alianţei
1993 – A încetat din viaţă George Ciorănescu, poet, traducător şi prozator. În 1947 se expatriază la Paris, iar în 1954 devine deputat în primul Parlament European. (n. 19 martie 1918)
1995 – A încetat din viaţă academicianul Nicolae Simionescu. A fondat şi organizat, împreună cu academicianul Maya Simionescu, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară (n. 27 iunie 1926)
2001 – Deputaţii au hotărât interzicerea clonării umane, prin adoptarea unui proiect de lege de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi a Protocolului adiţional al acestei convenţii, semnat la Paris la 12 februarie 1998
2005 – A încetat din viaţă pianistul Lazar Berman. Considerat în Rusia un talent ieşit din comun încă din adolescenţă, Berman a devenit un pianist de renume internaţional în anii ’70, după ce a cucerit publicul european şi american. (n. februarie 1930)
2008 – Jurnalistul Max Bănuş a decedat. Cunoscut ca unul dintre cei mai remarcabili ziarişti de la Europa Liberă, Max Bănuş şi-a început cariera jurnalistică la Sportul românesc
2011 – A încetat din viaţă romanciera şi poeta franceză Andrée Chedid, de origine libaneză, autoarea romanelor „Sixième jour” (1960) şi „Celălalt/ L’Autre” (1969) – ambele ecranizate ulterior (n. 20 martie 1920).