Abia trecut de votul Parlamentului, Bugetul pe 2019 suscită, în continuare, controverse puternice, opoziția acuzând PSD că a promovat un buget fantezist, fără fundament în realitatea economică a României.
Senatorul PNL, Răducu Filipescu, spune chiar că nu găsește nimic bun în buget, în afara majorării alocației copiilor, în urma unui amendament promovat de parlamentarii liberali. Mai mult decât atât, Filipescu o acuză pe senatoarea PSD Roxana Pațurcă că a votat împotriva majorării alocațiilor copiilor:
„Noi am venit cu această propunere de majorarea a alocațiilor după ce am mai încercat acest lucru, când am solicitat ca alocațiile copiilor să fie indexate în raport cu rata inflației. În Senat s-a votat împotrivă. Și ca să nu se mai spună tot felul de lucruri de către unii, am situația votului electronic care ne arată cine și cum a votat.
Și avem așa: Filipescu a votat pentru majorarea alocației, doamna Pațurcă Roxana a votat împotrivă. E clar, cine vrea să consulte situația poate s-o facă.”
Filipescu mai spune că bugetul pe 2019, adoptat de PSD-ALDE, se bazează pe o creștere economică nerealistă de 5,5% în condițiile în care anul trecut se prognozase o creștere de 6,1% iar anul s-a încheiat cu doar 4,1%.
În plus, mediul privat va fi, în continuare, victimă: „Practic, prin acest buget, firmele din România sunt sugrumate de tot felul de reglementări fiscale absurde, cum ar fi celebra, de acum, OUG 114/2018.”
„Bugetul PSD pe 2019 este un buget care nu clădește nimic: niciun spital, niciun tronson de autostradă important. Este un buget făcut din pix, primăriile din țară fiind obligate să crească taxele și impozitele după ce PSD a aruncat în sarcina administrației locale toate cheltuielile cu asistența socială. Cu ce bani să mai facă primăriile investiții, să dezvolte comunitățile locale?! ” – a adăugat senatorul PNL, Răducu Filipescu.
Senatorul PNL mai reclamă și că Parlamentarii PSD-ALDE au votat împotriva amendamentului PNL pentru majorarea pensiilor cu 9% începând cu 1 ianuarie 2019:
“Trebuia ca de la 1 ianuarie 2019, pensia să fie majorată cu 9%. PSD a zis nu, că o majorează cu 15% începând cu luna septembrie. Însă, făcând socoteala, reiese că fiecare pensionar va avea de pierdut 40% din ce i s-ar fi cuvenit în această perioadă. Hai să ne uităm cine, cum a votat!
Pe amendamentul pe care PNL l-a făcut pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2019, doamna Pațurcă Roxana a votat împotrivă, domnul deputat Vrăjitoru Sorinel a votat împotrivă, iar domnii Sefer și Nicolicea erau puțin plecați, nu erau în sală. PSD, care zice că e partid social-democrat, a votat împotriva copiilor, a votat împotriva pensionarilor.
Practic, e o maximă gargară. Mai mă uit și eu din când în când pe Facebook și văd atâta manipulare, atâta minciună și fățărnicie și de aceea am venit cu situația votului, să se vadă clar cine a votat împotriva majorării alocațiilor și pensiilor. ”