luni, noiembrie 25, 2024
AcasăADMINISTRAŢIESenatorul Filipescu cere bani de la Bugetul național pentru dezvoltarea județului Călărași

Senatorul Filipescu cere bani de la Bugetul național pentru dezvoltarea județului Călărași

- Advertisement -

Fost președinte al Consiliului Județean Călărași, senatorul PNL, Răducu Filipescu, caută, în continuare, soluții pentru dezvoltarea județului. Acesta a venit cu amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pentru domeniile sănătate, dezvoltare locală și prevenirea unor situații de urgență.

„Am spus, înainte de a candida, că plec de la Consiliul Județean în Parlamentul României pentru a putea ajuta, de la un alt nivel, județul Călărași. Am venit cu trei amendamente la Bugetul pentru 2017, toate în interesul locuitorilor din județul Călărași.” – a declarat senatorul Răducu Filipescu.

„Pe domeniul sănătate si servicii sociale am cerut bani pentru consolidarea si reabilitarea corpului F+G+H al Spitalului Județean de Urgență Călărași. Valoare estimata este de 28 milioane de lei, investiția fiind necesară din moment ce clădirea a fost expertizată tehnic și încadrată în gradul de risc seismic II.

Un alt domeniu pentru care am cerut prevederea de bani în Bugetul 2017 este cel al protecției mediului și prevenirea unor situații de urgență. Mă refer la amenajarea unui dig de protecție în zona Jegălia – Borcea – Fetești, zonă predispusă în general inundațiilor, cu afectarea gospodăriilor și terenurilor agricole situate în vecinătatea brațului Borcea. Există o estimare a unui necesar de 4-5 milioane de euro.

Am în vedere, în continuare, componenta dezvoltării locale, și m-am gândit, concret, la promovarea și dezvoltarea zonei turistice braț Borcea – Călarași. Obiectivul cel mai important este Portul turistic Călărași, pentru care ar fi nevoie de vreo 5-6 milioane de euro. Ar fi foarte bine pentru Călărași dacă s-ar aloca banii pentru începerea lucrărilor.”- a detaliat liberalul Răducu Filipescu.

După o experiență îndelungată în administrația publică, proaspătul senator Răducu Filipescu este secretar al Comisiei pentru Dezvoltare Regională și membru în Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din cadrul Senatului.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite