Senatorul PNL, Liviu Tomoiagă precizează, într-un comunicat de presă, că dezbaterile pe marginea subiectului descentralizării nu au avut nici un fel de miză politică în sensul împărţirii sferelor de influenţă între partide, ci au urmărit exclusiv funcţionarea corectă a instituţiilor în interesul cetăţeanului.
Sistemul de ordine publică – Poliţie, Pompieri, Jandarmeria, Inspectoratul de Stat pentru Urgenţe, care aparţin de Ministerului de Interne – nu a fost descentralizat deoarece PNL a explicat partenerilor din USL că o astfel de operaţie nu este în interesul cetăţeanului. Structurile menţionate au nevoie de o conducere centralizată care să asigure o coordonare mai eficientă.
Păstrarea porturilor dunărene în administrarea şi coordonarea Ministerului Transporturilor este, de asemenea, o chestiune care a fost susţinută în baza unor argumente pe care ministrul Ramona Mănescu, le-a prezentat colegilor din USL şi din Guvern. Argumentele în discuţie ţin de funcţionarea şi administrarea acestor porturi, de angajamente financiare şi programe în derulare cu instituţii europene.
„În urma dezbaterilor din interiorul USL şi, de asemenea, cu ministerele implicate, s-a ajuns la concluzia că este necesară trecerea în zona de competenţă a structurilor locale – consilii locale, consilii judeţene sau Consiliul General – a structurilor care în acest moment încă depind de Guvern în domeniile Sănătăţii, Agriculturii, Transporturilor, Mediului şi schimbărilor climatice, Muncii şi protecţiei sociale, Tineretului şi sportului, Culturii, Turismului.”, a declarat senatorul Liviu Tomoiagă.
„Structurile care ţin de ordine publică şi de Poliţie rămân în cadrul MAI şi vor fi tratate separat de legea descentralizării. USL doreşte o mai bună coordonare între cei care reprezintă poliţia naţională şi poliţia locală, dar acest subiect nu va fi tranşat prin legea descentralizării, ci probabil printr-un proiect de lege separat.”, se mai arata în comunicatul senatorului liberal.
În final se mai spune că decizia privind procedura angajării răspunderii a fost luată pentru a preveni eventuale încercări de sabotare a proiectului şi pentru a putea avea noile instituţii funcţionale din 2014.