În luna ianuarie a acestui an, Consiliul Județean Călărași a solicitat Companiei Naţionale de Investiţii S.A. promovarea proiectului „Consolidare, reabilitare şi modernizare Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi – Corp F, G, H” în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social. CNI a transmis apoi că solicitarea autorităților județene călărășene a fost luată în evidenţă, fiind necesară emiterea unei hotărâri prin care se aprobă predarea clădirii pe perioada desfăşurării investiţiei, se asigură finanţarea pentru unele lucrări, se asigură spaţii de depozitare şi organizare de şantier şi se specifică obligaţia menţinerii destinaţiei şi întreţinerii obiectivului pe o perioadă de minimum 15 ani.
Astfel că, în ultima ședință a Consiliului județenea s-a aprobat transmiterea în administrare a corpului de clădire F, G, H, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, aflat în domeniul public al judeţului Călăraşi, administrat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, situat în municipiul Călăraşi, str. Eroilor, nr. 1-3, înscris în Cartea funciară nr. 23248 a imobilului cu denumirea Construcţie C3 şi suprafaţa construită de 1349 m.p., liber de orice sarcini, către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în vederea şi pe perioada realizării proiectului „Consolidare, reabilitare şi modernizare Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi – Corp F, G, H”, prin subprogramul derulat prin Compania Națională de Investiții S.A.. Totodată, Consiliul județean și-a luat angajamentul de a asigura finanțarea lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi (elactrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc. și de a întreține și exploata obiectivului de investiție.
A mai fost aprobată și finanţarea din bugetul local a cheltuielilor pentru servicii şi lucrări finanţate de Judeţul Călăraşi în valoare de 200.000 lei cu T.V.A..