Au mai rămas doar câteva zile din anul 2024, iar perioada este oportună pentru aleșii locali să facă bilanțul lucrărilor și al realizărilor din cele 12 luni de activitate.
La final de an, concluziile primarului comunei Lupșanu, Ștefan Câmpulungeanu, sunt clare:
„A fost un an bun! Ne-am atins aproape toate obiectivele în acest an. Desigur, ca orice administrator, îți dorești mai mult.
Am început anul printr-o serie de licitații pe care le-am finalizat. Am finalizat și o serie de lucrări. Am început în forță acest an cu lucrări la infrastructură. Mă refer la utilități, canalizare, modernizarea unor drumuri, etc.
Am ajuns cu aceste drumuri aproape în fază finală, le-am pregătit pentru iarnă, urmând ca în primăvară să turnăm asfaltul. În prima parte a anului viitor vom termina și alte străzi. Cam tot ce ne-am propus, din punct de vedere al infrastructurii, am reușit să le ducem la bun sfârșit sau să ajungem într-o fază care permite finalizarea cât mai rapidă.
Am înaintat foarte bine și cu digitalizarea anul acesta. Urmează să corelăm cu noul site al primăriei unde vor fi multe facilități. Mai departe, trebuie amintit și infrastructura educațională, școli și grădinițe.
Nu am omis nici siguranța cetățeanului. Iluminat stradal și sistem monitorizare video! Dragii mei, prin unitatea și forța noastră ca și comunitate, dar și mânați de dorința de a ne dezvolta comuna, terminăm un an bun și în curând vom păși în noul an cu convingerea că vom continua tot ceea ce am început cu același entuziasm și putere de muncă.
Este important să mergem mai departe împreună, să fim solidari și să credem în noi și în viitorul prosper al comunei noastre. Vă doresc un an nou fericit, multă sănătate și plin de realizări! La mulți ani 2025!”