Era pe vremea cireşelor, în ziua aceea am fost liniştit, recitisem capitolele despre nemurire şi martiri din „Scriitori bisericeşti din epoca străromână” a Preotului Prof. dr. Ioan G. Coman. Înainte de a adormi am băut un pahar de vin (un pahar!) şi am privit îndelung fereastra. Luaţi-o cum vreţi, că e ficţiune, că sunt nebun, că eram beat, că… Şi-am văzut-o-n fereastră pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe. Am pipăit tocul ferestrei, am ieşit afară, foşneau pinii şi teii, cerul era senin şi-n jos se vedeau luminile de la bac. Am reintrat în casă şi-am reprivit spre fereastră. La fel !
A doua zi, vineri, nea Ghiţă dintre vii mi-a arătat câteva oase şi cioburi de lut, scoase la iveală din puţul care era săpat în apropierea vilei în care eram găzduit. Pisică, nepotul meu, îşi băgase coada şi făcuse curat. Ceva am recuperat, a venit arheologul Chera şi ne-a tâlcuit ceea ce nu ştiam: mormânt rug-buste, adică dublu, cu două registre pe verticală, de incinerare şi de înhumare, vest-est, fiu şi tată, cu trei căniţe de lut şi ban de la împăratul Antoninus Pius. Mijlocul veacului al II-lea după Hristos. Oamenii au strâns într-o pânză oasele şi le-au îngropat. De rămăşiţele arse nu s-au atins. M-a întrebat Ghiţă dintre vii: „De ce l-au ars, erau creştini ?”
* Scăpaţi de apocalipsa maiaşilor, de la Crăciun la Sf. Ion, românii s-au bucurat cum ştiu ei mai bine. Adică au chefuit, şi-au împărţit daruri, au colindat. Au uitat de griji (de exemplu: se modifică taxele, cresc facturile, pensiile se indexează cu 4%, dar inflaţia este de 5%, sanitarii privaţi nu vor mai primi finanţare de la stat, că „dac-au vrut să facă afaceri” etc etc). Vag, cine privea la TV, asculta ştiri neînţelese din Algeria. Vor ajunge acasă cu avionul români morţi, spre a fi îngropaţi după rânduială.
3 ianuarie. A murit Sergiu Nicolaescu. Ponta deplânge, după un clişeu neofit, „trecerea în nefiinţă a celui care…” Soţia şi sora defunctului cer în scris şi solicită în temeiul articolelor etc, intimitate, anunţând că nu se va merge la cimitir, ci la crematoriu. Foc ! Isterie pe toate canalele media, strada reacţionează şi înjură. Nu e nesimţire, strada şi-l asumase pe cel care l-a (re)închipuit pe Mihai Viteazul.
Nea Ghiţă dintre vii: „De ce l-au ars?”. Ce şi cine să răspundă într-o asemenea „chestiune”, că în atât încăpuse sfârşitul unui om socotit important, dar care a sfârşit cum şi-a dorit, adică spectaculos.
Nu-s cel vrednic de a-mi da cu presupusul. Dar mi-a devenit clar că nu mulţi au citit lucrarea Părintelui Prof. I. Popescu-Mălăeşti, publicată în 1931, „Ardem sau înmormântăm morţii”. Ideea principală: nu se săvârşesc slujbe religioase celor care s-au sinucis sau sunt incineraţi. În Facerea 3,19 se spune „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, şi cuvintele sunt ale lui Dumnezeu, rostite pe când Adam a păcătuit şi a fost pedepsit prin alungarea din Rai. La învierea Sa de-a treia zi, Iisus a înviat cu trupul, n-a fost o simplă arătare. Mai spre noi, vezi Pravila bisericească de la Govora, 1640, glava 378: „Nu este îngăduit creştinului a se arde”.
Cineva-i de vină. În unele cărţi de slujbă ortodoxă (panihide, molitfelnice, spune Părintele Prof. Dr. Ene Branişte, în „Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase”, Caransebeş, 2001), cuvântul ebraic „ephar” este tradus cu „cenuşă”. În acest sens, cuvântul este folosit o singură dată în Vechiul Testament. Corecturi, puţină cateheză, ignoranţă ?…
Deunăzi, la Catedrala romano-catolică „Sf. Iosif” din Bucureşti, „apropiaţi ai lui Sergiu Nicolaescu”, au făcut să se săvârşească Liturghia specială pentru răposat. Au lipsit soţia şi sora…
De 12 ani, când stau în strană, la Utrenie, cu înfricoşare citesc din Psalmul 102: „Că El a cunoscut zidirea noastră. Adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori”.
Răzvan CIUCĂ
Domeniile Ostrov, înainte de Sfinţii Trei Ierarhi, 2013
