Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR), Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Comisia de Tineret a Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” solicită Guvernului României să abroge de îndată Ordonanța de Urgență prin care au fost modificate codurile penale, înainte ca aceasta să producă efecte în totalitate, și încurajează tinerii, studenții și elevii să-și exprime opinia față de aceste acte, inclusiv protestând, în mod pașnic.
Structurile semnatare consideră că atât conținutul, cât și modalitatea de adoptare a modificărilor codurilor penale denotă o atitudine sfidătoare la adresa instituțiilor, experților și organizațiilor care au exprimat puncte de vedere negative și au explicat daunele produse de un astfel de act, precum și a celor aproximativ 100.000 de cetățeni care au protestat.
Reprezentanții tinerilor consideră că decizia luată, în special dezincriminarea abuzului în serviciu în cazurile cu prejudicii de sub 200.000 lei, arată o dorință clară de salvare a unor funcționari și demnitari care au comis sau o să comită abuzuri și va aduce prejudicii majore atât societății, cât şi imaginii României, dacă nu va fi abrogată. ANOSR, CTR, CNE și CNT Cartel Alfa susțin protestele pașnice și îi încurajează pe toți cei care doresc abrogarea acestor modificări să li se alăture și să își exprime public punctul de vedere.
***
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 16 ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.
ANOSR reunește studenți din 17 centre universitare din întreaga țară, din 31 de universități, atingând un număr de peste 87 de organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.
La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.