Pompierii militari au intervenit cu o barcă pneumatică și echipamentele din dotare pentru căutarea unui copil înecat, acesta fiind găsit după aproximativ două ore.
În data de 29.09.2014, ora 16.03, un echipaj de căutare – salvare și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pentru căutarea și extragerea din apa unui canal de la marginea localității Rasa (comuna Grădiștea), a unui băiat în vârstă de cinci ani, despre care existau informații că s-ar fi înecat.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași au intervenit cu o barcă pneumatică, cu un rac de căutare și cu cordițe de salvare timp de aproximativ două ore, trupul copilului fiind găsit și extras din apă (acesta aflându-se în stop cardio-respirator).
Paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare, fiind solicitat în sprijin un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță cu medic.
Manevrele de resuscitare au continuat în cooperare cu echipajul S.A.J., însă fără succes, medicul încadrat pe ambulanța S.A.J. declarând decesul copilului.
Trupul neânsuflețit al minorului de cinci ani a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală Călărași, organele abilitate urmând să stabilească cu exactitate împrejurările în care copilul și-a pierdut viața.