Pompierii militari din Călărași, în cooperare cu scafandrii de la I.S.U. București,continuă căutările victimelor pe brațul Borcea.
În data de 17.10.2014, ora 13.17, două echipaje de căutare-salvare și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe malul drept al brațului Borcea (în dreptul cartierului Măgureni), în vederea executării operațiunilor de căutare salvare a două persoane, Gheorghe R., în vârstă de 61 de ani și Dumitru S., în vârstă de 63 de ani, despre care se presupune că au fost surprinși de căderea unui mal de pământ în timp ce se aflau la pescuit.
Pompierii militari au intervenit în acest caz cu o autospecială de descarcerare, un autocamion de intervenție și barcă pneumatică pe peridoc, o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de prin ajutor SMURD.
Echipajele de căutare salvare au efectuat căutări circular și în aval de locul unde se presupune că s-ar fi înecat cele două persoane, utilizând barca pneumatică și echipamentele specifice acestui gen de intervenții (cordițe de salvare și rac de căutare)..
În jurul orei 15.50 au venit în sprijin și scafandrii din cadrul Detașamentului Special de Salvatori (detașament al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dealu Spirii al municipiului București), căutările continuând în cooperare cu aceștia până la lăsarea întunericului (în jurul orei 18.20), cele două victime nefiind găsite.
De asemenea trebuie menționat că în sprijinul intervenției și al echipelor de căutare salvare a venit și un echipaj al Poliției de Frontieră cu o ambarcațiune, de care s-au folosit scafandrii în operațiunile de căutare a victimelor.
În data de 18 octombrie, în jurul orei 08.00, pompierii militari din Călărași au reluat căutările celor două persoane în cooperare cu scafandrii dela I.S.U. București, însă fară succes, la lăsarea întunericului, în jurul orei 18.00, acestea fiind întrerupte din cauza condițiilor neprielnice intervenției.
Pe 19 octombrie, în sprijinul operațiunilor de căutare a celor două victime a venit și un utilaj naval (proprietate a unui operator economic local), care a efectuat săpături în zona respectivă timp de mai multe ore.
Pe parcursul întregii zile, până la ora 18.00 s-au efectuat căutari cu scafandrii și cu echipajele de căutare salvare, însă în ciuda tuturor acestor eforturi depuse de către toți cei care au fost angrenați în aceste operațiuni, trupurile victimelor nu au fost găsite. .
În cursul zilei de luni, 20 octombrie, până la ora 15.oo, trupurile pescarilor încă nu au fost găsite de salvatori.