Pe 21 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 68 de ani, din comuna Chiselet, județul Călărași, cu privire la faptul că vecinul său, de 31 de ani, i-a lovit foarte rău câinele.
În urma activităților de cercetare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 15:00, în timp ce s-ar fi aflat pe o stradă din comună, bărbatul de 31 de ani ar fi lovit cu un obiect contondent câinele, provocându-i o plagă la nivelul botului și, fiind întrebat de către stăpân de ce a lovit animalul, acesta l-ar fi amenințat cu moartea.
Pe parcursul cercetărilor, câinele a fost transportat la un cabinet medical veterinar din municipiul Oltenița, unde a decedat din cauza leziunii suferite.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept și amenințare.
În data de 23 august a.c.,bărbatul ar fi transmis un mesaj de amenințare cu acte de violență stăpânului animalului, printr-o rețea de socializare.
La aceeași dată, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni, cu sprijinul Biroului de Investigare Tehnico-Științifică a Locului Faptei Oltenița, au pus în executare mandatul de percheziție domiciliară la adresa din Chiselet, unde locuiește ocazional suspectul, ocazie cu care a fost idetificată arma pe care bărbatul a confecționat-o și a folosit-o pentru uciderea câinelui.
În urma administrării probatoriului, față de suspect a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași cu sprijinul a doi lucrători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.