vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăACTUALUn copil din doi care au sunat la 116 111 a cerut...

Un copil din doi care au sunat la 116 111 a cerut sprijin pentru îmbunătățirea relației cu părinții

- Advertisement -

Un copil din doi, care au sunat la Telefonul Copilului 116 111, în 2014, a solicitat consiliere psiho-emoțională de lungă durată în vederea îmbunătățirii relației cu părinții. 30,40% dintre ei au sesizat probleme legate de nevoia de comunicare, 24,05% probleme de relaționare deficitară cu părinții, 12,98% neînțelegeri cu părinții, 12,46% s-au luptat cu o criză de identitate și anxietăți, 7,72% cu tulburări de comportament, 5,10% cu gânduri / gesturi extreme și 5,10% cu probleme sentimentale. 116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului şi Telekom Romania. Apelul către 116 111 este oferit gratuit de Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications.

Nevoia de comunicare cu părinții a fost sesizată, în principal, de fete în procentaj de 77,94%, care aveau vârsta cuprinsă în categoriile: 13 – 15 ani în procentaj de 27,21%, 7 – 9 ani în procentaj de 25,47%, 10 – 12 ani în procentaj de 22,55% și 16 – 17 ani în procentaj de 7,91%. În ceea ce privește băieții, nevoia de comunicare s-a evidențiat la categoriile de vârstă 10 – 12 ani (6,37%), 13 – 15 ani (4,90%) și 16 – 17 ani (3,18%).
De asemenea, relaționarea deficitară cu părinții a fost exprimată mai mult tot de fete în procentaj de 76,44%, în principal din categoriile de vârstă: 16 – 17 ani în procentaj de 38,84% și 13 – 15 ani în procentaj de 37,60%.
Băieții, care au exprimat probleme de relaționare cu părinții, au fost, cu precădere, cu vârsta cuprinsă între 13 – 15 ani (12,81%) sau 16 – 17 ani (4,55%).
Neînțelegerile în familie au fost exprimate în special de adolescenți, fete 13 – 15 ani (51,66%), fete 16 – 17 ani (17,50%), băieți 13 – 15 (9,16%) și băieți 16 – 17 ani (5,80%).
Gândurile sau gesturile extreme au fost semnalate numai de adolescenți: fete în procentaj de 67,66% și băieți în procentaj de 26,48%. Raportul grupă de vârstă – gen arată că numărul cel mai mare de cazuri a fost sesizat de fete 16 – 17 ani în procentaj de 47,06%, fete 13 – 15 ani în procentaj de 20,60%, băieți 16 – 17 ani în procentaj de 20,60% și băieți 13 – 15 ani în procentaj de 5,88%.
“Faptul că doua treimi dintre copiii care au sunat la 116 111 au manifestat, la începutul apelului, tristețea, apăsarea, frica, anxietatea, reprezintă un diagnostic îngrijorător și un semnal de alarmă atât pentru părinți, cât și pentru profesioniștii din domeniul protecției drepturilor copilului, dar și pentru societate, în general. La fel de îngrijorător este faptul că majoritatea copiilor nu a vorbit despre aceste stari emoționale cu nimeni altcineva, înainte de apelul la 116 111. Ne dorim ca vocea fiecărui copil care are nevoie de ajutor să fie ascultată la celălalt capăt al firului 116 111 și mulțumim Telekom Romania pentru că ne susține în acest demers,” a declarat Cătălina Florea, director executiv, Asociația Telefonul Copilului
„Anul acesta se împlinesc 14 ani de când susținem activ Telefonul Copilului, un proiect de pe urma căruia beneficiază din ce în ce mai mulți tineri. În numele tuturor celor care au beneficiat de serviciile excelente puse la dispoziție, mulțumim Asociației „Telefonul Copilului” pentru eforturile și energia depuse și îi salutăm pe toți cei care se implică în acest demers cu impact major în dezvoltarea pe termen lung a societății”, a declarat Ruxandra Vodă, Director Comunicare, grupul de companii Telekom Romania.
Copiii și adolescenții care au contactat 116 111 în anul 2014 proveneau din: familii nucleare (78,72%), familii monoparentale (12,96%), familii substitutive / asistență maternală (3,04%), familii extinse (2,93%) și familii adoptatoare (2,35%).
In 55% dintre situații disfuncționalitățile familiei s-au produs din cauza unor factori impredictibili (separare, divorț, adopție, deces, boli cronice, accidente), iar în 45% dintre situații din cauza nașterii unui alt membru al familiei și problemelor specifice vârstei copiilor precum adolescența (dezvoltarea personalității, probleme sentimentale).
Numărul total de apeluri înregistrate la 116 111 în anul 2014 a fost de 114.926, iar dintre acestea 6.071 au necesitat monitorizarea de lungă durată a specialiștilor din cadrul serviciului Telefonul Copilului 116 111, în colaborare cu reprezentanții instituțiilor abilitate la nivel local.
Din numărul cazurilor în care a fost necesară intervenția instituțiilor abilitate, 45,21% au fost cazuri de abuz asupra copilului și violență în familie, respectiv 2.745 de cazuri. Formele cele mai grave sesizate au fost: molestare fizică (49,90%), neglijare (24,24%) și abuz emotional (15,34%).
Solicitările de consiliere juridică au înregistrat un procentaj de 15,60% și s-au referit la: încredințarea minorului (48,57%), drepturile copilului (43,40%) și alocații / prestații sociale (8,03%). În 38% dintre situațiile de consiliere juridică privind încredințarea copilului (460 de situații), apelanții s-au reprezentat pe baza consilierii oferită de specialiști Asociației. 85% dintre aceștia au beneficiat de consiliere juridică pe toată perioada desfășurării procesului.
În ceea ce privește mediul de proveniență, cele mai multe situații au fost sesizate din mediul rural (45,92%), urmat de mediul urban (35,53%). În 18,55% dintre situațiile înregistrate la 116 111, apelanții nu au dorit să menționeze mediul de proveniență. Cele mai multe apeluri au fost înregistrate din regiunea Muntenia (26,45%), urmată de Moldova (16,37%), București (14,78%), Oltenia (11,56%), Transilvania (7,94%), Dobrogea (4,33%) și Banat (3,76%). Apelanții au solicitat confidențialitate privind regiunea din care provin în 14,81% dintre situații.
Repartizarea pe segmentul “județ” arată că cele mai multe situații au fost înregistrate din: Buzău, Teleorman, Constanța, Neamț, Ilfov, Dolj, Olt, București sector 2, București sector 5. Județele cu cele mai puține situații înregistrate au fost: Harghita, Mureș, Tulcea, Sălaj, Alba, Satu Mare, Bihor, Mehedinți, Brăila și Cluj.
Mulţumim tuturor reprezentanţilor mass media pentru toate materialele dedicate constant programului Telefonul Copilului în vederea asigurării vizibilităţii numărului 116 111 în rândul copiilor şi părinţilor, totodată le mulţumim pentru sprijinul acordat în promovarea campaniilor de adunare de fonduri ale organizaţiei, ceea ce a facilitat tratarea cât mai multor cazuri de încălcare a drepturilor copilului.
- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite