Şedinţa de învestire a Primarului, Viceprimarului şi Consiliului Local Roseţi
Mircea Brânduşă. Nicolae Râjnoveanu a câştigat detaşat al cincilea mandat (1903 voturi) de primar al comunei Roseţi. Domnia sa a depus vineri, 24.06.2016., jurământul, în cadrul şedinţei de constituire a Consiliului Local.
Localitatea Roseţi are 15 consilieri locali, 11 ai PSD şi 4 ai PNL
Pentru prima dată în ultimii ani, şedinţa de constituire a noului Consiliu Local Roseţi a avut loc în sala de consiliu a primăriei.
În prezenţa reprezentantului prefectului – dna Elena Ifrim, s-a desfăşurat şedinţa în care s-a luat act de îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru buna desfăşurare a activităţii consilierilor locali şi a primarului.
Doamna Ifrim l-a invitat apoi pe decanul de vîrstă al consilierilor, dl. Costică Râjnoveanu, să preia conducerea lucrărilor. Asistenţii preşedintelui au fost desemnaţi cei mai tineri consilieri, Aurelian Echim şi Gigi Banu.
După acest moment s-au constituit grupurile de consilieri locali şi au fost aleşi membri comisei de validare, care a examinat legalitatea alegerii fiecărui consilier. Validarea s-a făcut în ordinea alfabetică, prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă.
La scurt timp s-a trecut la depunerea jurămîntului de către cei 14 consilieri – unul dintre aceştia, Ion Râşnoveanu, nu s-a prezentat, nefiind validat.
Următorul pas al şedinţei a fost alegerea viceprimarului prin vot secret dintre consilierii validaţi prezenţi.
În urma voturilor secrete, în funcţia de viceprimar al comunei Roseţi a fost reales, cu 9 voturi din 14, dl. Niculae Ene, aflat la cel de-al patrulea mandat
La următorul punct de pe ordinea de zi s-a trecut la constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Roseţi.
Punctul culminant al şedinţei a fost momentul când primarul reales Nicolae Râjnoveanu a depus jurământul şi astfel a fost validat în funcţia de primar al comunei Roseţi pentru un nou mandat.
Aleşii locali au jurat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României să respectele legile ţării şi să îşi desfăşoare mandatul în interesul cetăţenilor.
La sfîrşitul şedinţei de constituire a noului Consiliu Local Roseţi a luat cuvîntul primarul Nicolae Râjnoveanu.
„Sunt onorat să vă am alături în acest moment important al vieţii mele.
Doresc să mulţumesc în primul rând cetăţenilor pentru că mi-au dat această încredere, această putere, mi-au dat această validare care nu face decât un singur lucru, să finalizez proiectele începute şi să implementez altele noi. De asemenea, mulţumesc pentru tot suportul primit în ultimii patru ani din partea soţiei, a angajaţiilor primăriei şi ai Consiliului Local.
Pentru mine este un moment plin de emoţie, mă bucur că îl trăiesc alături de dumneavoastră şi că putem continua munca în acelaşi ritm.
În ceea ce priveşte acest nou mandat, doresc să începem şi alte lucruri, astfel încât Roseţi, comuna în care trăim cu toţii, să devină mult mai frumoasă, una cu adevărat europeană şi să fim mândri cu toţii de ea.
În acest mandat urmează o nouă perioadă de accesare a fondurilor europene şi este firesc să depăşim ceea ce am început.
Vreau să ne pregătim din toate punctele de vedere astfel încât administraţia din Roseţi să se impună în plan judeţean.
Să se vadă că este o adevărată echipă şi că ceea ce s-a realizat în ultimii patru ani nu a fost întâmplător, ci doar rodul muncii acestei echipe din Consiliul Local, dar şi al cetăţenilor care au participat destul de intens la activitatea primăriei.”