marți, aprilie 8, 2025
AcasăSPORTV-aţi încălzit pentru Voluntari?

V-aţi încălzit pentru Voluntari?

- Advertisement -

Sorin Anghel. Din păcate, Dunărea Călăraşi a demonstrat că nu este capabilă să ţină pasul cu echipele cu pretenţii ce îşi desfăşoară activitatea în Seria C2. În meciul cu CS Afumaţi, formaţie ce şi-a declarat intenţia de a promova în eşalonul secund al fotbalului românesc, călărăşenii n-au mişcat în front. Oaspeţii au câştigat cu 4-0, însă asta nu i-a împiedicat pe cei din staff-ul Dunării să învinuiască arbitrul că i-a favorizat pe ilfoveni.

Din păcate, opiniile gazdelor sunt pline de subiectivism. Penalty-ul din care s-a deschis scorul a fost provocat de greşeala lui Marin Tudor. Mijlocaşul călărăşean a încercat o foarfecă în propria suprafaţă de pedeapsă, dar în loc să lovească mingea a nimerit capul unui adversar. În mod absolut corect, s-a dictat penalty şi eliminare. Apoi, la golul de 2-0, Dunărea consideră că autorul golului s-a aflat în offside, însă cei care au văzut meciul din înaltul tribunei susţin contrariul. Oricum, nu asta contează. Grav este că echipa nu a jucat absolut nimic, că portarul Gabriel Popa s-a accidentat la o fază absolut banală şi o serie de jucători importanţi au fost vânaţi de către arbitru pentru a le acorda cartonaşe galbene astfel încât să nu poată juca astăzi, cu CS Voluntari, în deplasare.

La finalul jocului, arbitrul giurgiuvean a fost lovit cu mingea în cap de către Costel Bogdan, unul dintre angajaţii clubului condus de către Costică Stefan. Un gest care nu face deloc cinste Dunării Călăraşi, o formaţie care a impresionat întotdeauna prin excelenţă organizare a partidelor disputate pe teren propriu.

Astăzi, Dunărea merge la Voluntari ca mielul la tăiere. Seria C2 se joacă pentru că ilfovenii să promoveze. Formaţia antrenată de către Adrian Iencsi nu a primit gol din prima etapă, însă nu jocul este punctul lor forţe, ci metodele prin care îşi slăbesc adversarii. Situaţia nu este deloc bun pentru călărăşeni. Dacă vor pierde la Voluntari, lucru foarte probabil, ei se vor duce în partea a doua a clasamentului şi vor avea mult de tras pentru că la finalul sezonului regulat să pătrundă în play-off.

Situaţia economică a echipelor din Seria C2 nu este tocmai grozavă. Progresul Cernica, Rapid Feteşti, Conpet Cireşu şi Callatis Mangalia se confruntă cu greutăţi de ordin financiar şi ar putea să abandoneze competiţia până la iarnă. În condiţiile în care doar ultimele trei locuri sunt periculoase, Dunărea nu are de ce să îşi facă griji.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite