Mircea Brândușă. Recent am stat de vorbă cu domnul Gabriel Oroianu, viceprimarul comunei Vâlcelele, care ne-a oferit detalii interesante despre activitatea primăriei din 2022.
Rep: În câteva cuvinte, cum apreciați că a decurs activitatea primăriei Vâlcelele în 2022?
G.O.: Administrativ există un volum mare de muncă cu angajați puțini. Suntem descoperiți la serviciul de asistență socială și la secretariatul comunei. Din punct de vedere economic nu înregistrăm arierate iar bugetul primăriei ne permite să închidem anul fiscal 2022 într-un ușor ascendent, fără datorii către furnizorii de servicii și cu plata salariilor la zi. La capitolul social, primăria a primit peste 200 de dosare privind acordarea ajutorului de încălzire și putem spune că suntem cu plata aistenților maternali în grafic.
Rep: Domnule viceprimar, ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la finalul acestui mandat?
G.O.: Reabilitare, modernizare rețea apă pe o lungime de 38 km și extindere rețea canalizare pe o lungime de 25 km. Investiții prin PNI „Anghel Saligny” cu o valoare totală de 17 milioane lei.
Rep: Ce proiecte au fost demarate în perioada 2021 – 2022 sau au fost implementate în totalitate până în prezent?
G.O.: Dacă vă referiți la realizări, putem spune că în acest an am reușit asfaltarea a 2 km de străzi în satul Vâlcelele și suntem pe punctul de a relua lucrările de modernizare la Căminul Cultural. Această investiție a primit finanțare prin CNI, dar din cauza faptului că firma care câștigase licitația pentru execuția acestui proiect a intrat în insolvență și a apoi a dat faliment, lucrările au stagnat o perioadă. Nu în ultimul rând am reuși promovarea echipei de fotbal Spicul Vâlcelele în Liga a IV-a a fotbalului județean.
Rep: Cum vă propuneți să susțineți mediul de afaceri local? Ce facilități oferă administrația locală mediului de afaceri?
G.O.: Ne-am dori înființarea unui parc fotovoltaic care să asigure independența din punct de vedere energetic a tuturor instituțiilor din comună, dar și aducțiune gaze naturale. Ca și facilități, primăria pune la dispoziția oamenilor de afaceri interesați, terenuri spre concesionare și utilități de rigoare: energie electrică, apă, drumuri asfaltate. În acest sens, Avicola Dragoș Vodă a demarat lucrările la o investiție care are ca obiectiv construirea a două hale pentru creșterea puilor. Această investiție va suplimenta bugetul local cu sume importante și foarte posibil va racola forță de muncă din rândul locuitorilor comunei noastre.
Rep: Care este planul de achiziții pentru perioada următoare la nivelul primăriei? Și ce scop are?
G.O.: Servicii, produse și lucrări de calitate care să aibă un impact benefic asupra calității vieți locuitorilor și nu în ultimul rând care să îmbunătățească imaginea comunei noastre în plan județean și național.
Rep: Aveți un mesaj pentru concetățenii dumneavoastră?
G.O. Sănătate multă tuturor cetățenilor și colaboratorilor noștri! Sărbători liniștite și pace în suflet!