marți, noiembrie 26, 2024
AcasăFEATUREDVasile Iliuță câștigă detașat al treilea mandat la conducerea CJ Călărași

Vasile Iliuță câștigă detașat al treilea mandat la conducerea CJ Călărași

- Advertisement -

În urma alegerilor locale desfășurate pe 9 iunie, Vasile Iliuță, candidatul Partidului Social Democrat (PSD), a obținut o victorie categorică, comparativ cu următorul clasat, în cursa pentru președinția Consiliului Județean (CJ) Călărași, asigurându-și astfel al treilea mandat consecutiv. Iliuță a acumulat 48,50% din voturi, distanțându-se semnificativ de principalii săi contracandidați.

Conform datelor disponibile, iată cum s-au distribuit voturile pentru președinția CJ Călărași:

– Vasile Iliuță (PSD): 48,50% (64.913 voturi)
– Valentin Barbu (PNL): 29,59% (39.605 voturi)
– Daniel Florea (AUR): 9,91% (13.265 voturi)
– Camelia Dăscălescu (ADU): 4,28% (5.726 voturi)
– Amelia Bellantoni (Partidul SOS): 3,6% (4.824 voturi)
– Dumitru Coarnă (PUSL):3,25% (4.354 voturi)

PSD a demonstrat și de această dată capacitatea organizatorică de a-și mobiliza alegătorii din județul Călărași. Social Democrații au reușit să câștige aproape jumătate din voturi, obținând 64.913 sufragii.

PNL, principalul opozant, dar la o distanță considerabilă

Cu 29,59% din voturi, candidatul de sacrificiu al Partidului Național Liberal, Valentin Barbu, a ocupat și de această dată locul al doilea. Deși PNL încă se vrea un partid cu pretenții la nivel județean, rezultatele din Călărași reflectă un leadership defectuos, iar trendul este descendent față de alegerile din 2020. Barbu a reușit să atragă 39.605 voturi, o performanță insuficientă pentru a amenința serios poziția lui Iliuță. Pentru PNL, rezultatele acestor alegeri reprezintă un semnal clar că strategia din campanie dar și de până acum a fost una păguboasă.

AUR a reușit un loc 3 bun, având în vederea faptul că nu au avut candidați decât la 13 primării din județ

Cu aproape 10% din voturi, Daniel Florea de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a reușit să plaseze partidul său pe locul al treilea. AUR, cunoscut pentru pozițiile sale naționaliste și conservatoare, a reușit să câștige încrederea unei părți a electoratului din Călărași, obținând 13.265 de voturi.

La și alții, Dumitru Coarnă, ex PSD, ex AUR, s-a clasat pe un rușinos loc ultim, fiind învins chiar și de Amalia Bellantoni.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite