PSD Călărași a trebuit să se mute din sediul pe care îl ocupa de aproape 30 de ani, imobilul fiind vândut de prorpietar, drept pentru care Consiliul Județean, administrator al Casei Prefectului (fost sediu FORDOC), a decis prin hotărâre de consiliu, conform Legii Partidelor, atribuirea clădirii către PSD.
Deși face parte din ansamblul Palatului Administrativ (Prefectura Călărași), construită în 1898 ca reședință a prefecților din Călărași, Casa Prefectului nu a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.
Prefectul Județului Călărași, Valentin Barbu, a solicitat lămuriri privind situația juridică a acestei construcții, fapt ce l-a făcut pe președintele PSD, Vasile Iliuță, să afirme că acesta vede numai ilegalități.
„Acum două zile am primit o adresă de la Prefectură, să dăm justificări dacă din investiția privind Centrul Socio-Cultural (n.r. reabilitarea Palatului Prefecturii) face parte şi Casa Prefectului. Şi, surpriza e mare! Deci, Prefectura nici acum nu a înțeles că suntem în Coaliție. Telefoanele există, există un telefon operațional, putea să mă sune, să mă întrebe ce situație are acest imobil.
Acest imobil a fost în contract cu ADR Sud Muntenia, e fostul sediu Fordoc. În momentul în care contractul s-a încheiat cu ADR Sud Muntenia această clădire a rămas liberă de sarcină. În urma vânzării imobilului (n.r. care găzduia sediul PSD) care e pe strada Bucureşti, atunci rămânând fără sediu, conform legii partidelor politice, un partid are dreptul să primească un sediu.
Noi, Consiliul Județean, prin hotărâre de consiliu, am atribuit acest sediu PSD. Totul este legal, iar prefectul vede nelegalități în tot ce se întâmplă. Fac această declarație public, pentru a-i spune domnului prefect să se informeze. Nu este nici monument istoric această Casă a Prefectului, nu a fost inventariată în monumentele istorice ale județului Călăraşi.
Respectăm legislația, noi avem contract de reparații. Am început reparațiile la acest sediu, după cum puteți vedea. Să fie informat domnul prefect că nu încălcăm legea sau gândim să facem alte lucruri cu acest sediu. Acest sediu este unul de partid. Prin Hotărâre de Consiliu s-a aprobat şi cuantumul chiriei. Totul s-a aprobat prin hotărâre de consiliu”, a declarat preşedintele PSD Călăraşi, Vasile lliuță.