Social democrații se pregătesc de alegeri în organizațiile județene. începând din luna septembrie se vor putea depune dosarele candidaților pentru ca până la finalul anului să fie organizate și conferințele județene de alegeri. Vasile Iliuță, președintele interimar al PSD Călărași, a explicat care ar fi calendarul viitoarelor alegeri.
„Peste o lună vom avea un alt Consiliu Politic Național al PSD unde se va decide să se organizeze conferințe județene de alegeri.
Alegerile în organizația județeană Călărași vor fi cel mai probabil spre sfârșitul acestui an. Există un grafic ca toate organizațiile, unde sunt interimate să programeze procedurile de înscriere, pentru cei care vor să ocupe funcții în PSD, în lunile septembrie, octombrie, noiembrie.
Este posibil ca și la Călărași să existe contracandidați, de ce să nu fie, eu zic că e democratic să există posibilitatea fiecăruia să candideze pe orice funcție. Dacă se va înscrie cineva pentru funcția de președinte va fi o competiție.”, a declarat președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță.