Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a afirmat că partidul din care face parte vine la guvernare cu un plan concret de măsuri, iar printre primele decizii pe care vor să le ia în viitorul Guvern sunt de a majora pensiile și alocațiile începând cu 1 decembrie anul acesta.
„Situația economică, pandemică, socială a României este destul de dificilă astăzi iar acest lucru trebuie să ni-l asumăm din punct de vedere politic. Partidul Social Democrat este un partid responsabil și trebuie să vină cu cei mai buni specialiști începând de la nivel național până la nivel local să redresăm situația actuală din România.
Noi venim în această guvernare cu niște condiții. Ne dorim ca primele măsuri pe care le vom lua să fie majorarea pensiilor cu 11%, începând cu 1 decembrie, majorarea alocațiilor copiilor de la 214 la 300 lei, iar ajutorul pentru persoanele cu handicap să crească de la 427 la 600 lei.
Acestea sunt măsuri urgente pe care națiunea română le așteaptă!”, a declarat președintele PSD Călărași.