Rodica Dohot. Primarul Vasilica Dobrescu are planuri mari pentru noul mandat în comuna Radovanu. Nici cel anterior nu a fost lipsit de proiecte importante, însă acum îşi doreşte să finalizeze tot ce a început şi să se ocupe de investiţii care să atragă fonduri în bugetul comunei.
În prezent, nu mai există problema drumurilor în comuna Radovanu
Vasilica Dobrescu spune că a încheiat mandatul anterior extrem de mulţumită pentru că unul dintre subiectele pe care le avea pe masă în fiecare zi era: ,,când aduceţi piatră sau când se rezolvă problema drumurilor”. „Am câştigat foarte multă experienţă din derularea proiectului pe SAPARD, am luat contact direct cu modul de execuţie şi am învăţat destul de multe. S-au efectuat cam 3 km de drum, în anul 2008, din 3,8 km cât însemna proiectul în ansamblu. Fiecare stradă din comuna Radovanu a fost supusă modernizării. La fiecare trecere s-au făcut mai multe lucrări, au fost profilate străzile, au fost compactate, s-a aşezat strat de piatră, au fost din nou profilate şi compactate, asta la o singură lucrare. Făcând astfel lucrarea, am avut garanţia şi am constatat că nu am greşit, pentru că sunt străzi pe care nu s-a mai revenit. Am trecut odată şi a fost suficient ca ele să rămână extrem de accesibile.”, declară primăriţa Dobrescu. În actualul mandat, executivul Primăriei Radovanu şi-a propus să realizeze asfaltarea străzilor şi pentru acest lucru există pregătit un SF pentru 12 km, se primise iniţial avizul Ministerului Dezvoltării să fie asfaltate dar nu s-a mai finalizat acel proiect, însă existenţa acestui SF permite ca banii să poată fi accesaţi oricând. Din bugetul primăriei cu greu se putea reuşi această performanţă pentru că sunt foarte puţini bani, bugetul fiind destul de mic. Bugetul Primăriei Radovanu este de 33 de miliarde lei vechi, în acest buget intrând şi banii care sunt alocaţi în pentru şcoli dar şi salariile peronalului. Bani ar exista, dar sunt probleme la plata taxelor şi impozitelor, care sunt încasate în proporţie de 60-70%. Pe raza comunei Radovanu funcţionează câteva societăţi agricole care îşi plătesc impozitele la timp, echilibrând un pic bugetul.
Costurile cu iluminatul public s-au redus la jumătate iar deszăpezirea se face în regie proprie
La începutul mandatului, Vasilica Dobrescu a constatat că o sumă mare din bugetul comunei Radovanu se cheltuia cu iluminatului public. Fiecare lampă clasică consuma cam 250 de waţi. În funcţie de banii pe care i-a avut în fiecare an, s-au scos la licitaţie aceste lucrări şi s-a modernizat sistemul electric în Radovanu prin înlocuirea cu lămpi economice. Anul viitor, Primăria vrea să realizeze şi în Valea Popii iluminatul prin achiziţionarea unor lămpi ce consumă doar 30 de waţi. În prezent toate facturile generate de costul iluminatului public s-au înjumătăţit. Dacă înainte se plătea 12.000-13.000 lei pe lună, acum costurile au fost de 4.500-5.000 lei pe lună, în condiţiile în care toate străzile sunt iluminate. Tot în 2008, Primăria a achiziţionat un buldoexcavator, ceea ce a însemnat pentru Radovanu un lucru extraordinar. Pentru că s-a comandat şi o lamă de deszăpezire, în fiecare iarnă toate lucrările de deszăpezire se efectueză în regie proprie şi nu există nici un fel de problemă în acest sens. Nu se plăteşte decât costul strict al combustibilului, în rest Primăria nu apelează la nimeni pentru astfel de lucrări. De altfel, politica primăriţei Dobrescu este ca, în acest mandat, să elimine, atât cât se poate, costurile către unele firme care execută acest gen de lucrări şi unde trebuie să plătească manoperă sau TVA, aşa se pot economisi foarte mulţi bani.
La începutul anului şcolar, la Radovanu s-a inaugurat o nouă grădiniţă
Porţile acestei noi grădiniţe moderne s-au deschis odată cu începerea anului şcolar. Acest spaţiu va permite în viitor funcţionarea unei grădiniţe cu program prelungit. Deocamdată este o grădiniţă cu program normal şi clasă zero. Clasele care funcţionează acolo au toate facilităţile, încălzire centrală, grupuri sanitare, absolut tot ce a trebuit unui spaţiu modern. Peste 60 de copii se bucură de acestă grădiniţă, iar investiţia s-a ridicat la 8,8 miliarde, urmată de viitoare corecţii financiare întrucât investiţia a început cu un TVA de 19% şi acum este 24%. Primăriţa Vasilica Dobrescu spune că banii au venit de la Guvern dar şi de la Consiliul Judeţean Călăraşi, în sensul că s-a primit atât cât s-a solicitat. „Am alocat din bugetul comunei 100.000 în primul an ca să pot să încep să demarez lucrările pentru că în stadiul ăla nu ştiu dacă aş fi avut şanse să o termin. Şi spun lucru ăsta gândindu-mă că, înaintea comunei Radovanu, sunt investiţii începute în judeţ şi nu sunt terminate, la ora asta, noi am început demolarea în 2009 şi construcţia în 2010 şi iată-ne în 2012 inaugurând-o. Sunt foarte mulţumită de cum au evoluat lucrurile, cu greu, dar zic eu că a meritat. Părinţii au fost foarte încântaţi şi s-au manifestat prin multe felicitări care mi-au fost adresate şi eu le-am adresat la rândul meu constructorului care a fost un om extrem de serios şi care nu a făcut rabat de la nici un fel de regulă a calităţii.”, spune Vasilica Dobrescu. Tot în complexul educţional a fost realizată o bază sportivă, pe Ordonanţa 7, finalizată în 2010, principalii beneficiari ai acestei investiţii fiind elevii şcolii din Radovanu, acolo unde este şi amplasată. „Această bază sportivă este extrem de utilă şi mai sunt şi alţi tineri din comună care vin şi se relaxează în weekend-uri, un lucru extraordinar de important pentru sănătatea şi dezvoltarea fizică a tinerilor radoveneni.”, afirmă primarul Vasilica Dobrescu. Investiţiile din Radovanu nu s-au îndreptat numai asupra unităţilor de învăţământ ci şi asupra lăcaşelor de cult. Celor 3 biserici din comuna Radovanu li s-au introdus încălzire centrală cu bani din bugetul local, iar la două dintre ele au fost montate şi geamuri termopan.
Un alt of al primăriţei Dobrescu este finalizarea fâşiei de drum către Crivăţ, care să fluidizeze circulaţia spre Bucureşti
Un lucru extrem de important este finalizarea DJ 411, având în vedere că între Radovanu şi DN 4 Bucureşti – Olteniţa este râul Argeş peste care nu este nici un pod construit în zonă, decât unele empirice, ce nici măcar nu figurează că ar exista. Frecvent, când debitul râului Argeş creşte, există o problemă pentru cei care vor să ajungă la Bucureşti, sunt foarte mulţi oameni din Radovanu care fac naveta către capitală şi sunt ogligaţi în astfel de cazuri să facă în plus 40 de km, faţă de cei 50 de km. În mai-iunie 2012, comuna Crivăţ a beneficiat de astfalt pe DJ 411, o investiţie foarte bine primită de comunitatea de acolo, iar primăriţa Dobrescu spune că ar fi extraordinar pentru locuitorii comunei, dacă porţiunea de drum de aproximativ 2,5 km ar uni Radovanu cu comuna Crivăţ şi ar fi şi varianta corectă, ca atunci când debitul râului Argeş ar creşte atât de mult şi podul ar fi luat de ape, să se meargă pe partea cealaltă. „Este drumul cel mai bun şi cel mai scurt şi consider că autorităţile judeţene ar trebui să ţină cont că şi Radovanu are nevoie de investiţia asta, pentru că s-ar încheia problema astfaltului pe DJ 411 şi nu se mai pune problema şi de drumul judeţean spre Şoldanu, care de asemenea, ne-ar fi avantajat extrem de mult.”
Proiect de viitor: alimentarea cu apă
Printre priorităţile Primăriei, un lucru important este alimentarea cu apă, un prim pas fiind prin realizarea unui studiu de fezabilitate. Vasilica Dobrescu spune că în mandatul anterior s-au amenajat 3 cişmele, în comuna Radovanu mai erau încă 13, ajungându-se la 16. Apele au fost captate de la baza versantului care străjuieşte comuna, care are o înalţime de 80 de metri, şi este o sursă de izvoare importante. S-a fructificat acest lucru şi s-a adus apă în două zone, zona Macului şi la Valea Popii. „Oamenii sunt foarte încântaţi, dar cred că o alimentare cu apă şi o canalizare ne-ar situa şi pe noi în rândul comunelor civilizate care au aceste facilităţi şi cred că în mandatul meu, prioritară ar fi această alimentare cu apă. Binenţeles că foarte bine ar fi dacă sursa de apă ar fi tot izvoarele şi nu puţurile de apă de mare adâncime, pentru că în vecinătatea noastră am observat că frecvent sunt probleme cu cantitatea apei de la adâncime.” Din spusele primarului, apa din izvoare este atât de bună, încât locuitorii din Olteniţa, Chirnogi, din Radovanu şi chiar de la Bucureşti îşi procură apă de la cişmelele comunei, existând adevărate cozi sâmbăta şi dumnica. „Asta este o bucurie pentru noi că avem această avuţie şi nu vă ascund că îmi trece prin minte, sper să pot materializa acest lucru, să accesăm nişte fonduri pentru o linie de îmbuteliere a acestei ape din Radovanu”. La ultima şedinţă de Consiliu Local s-a înfiinţat o societate comercială care are asociat unic comuna Radovanu, prin Consiliul Local, iar executivul se gândeşte că probabil ăsta va fi viitorul de autofinanţare, să se dezvolte nişte bussines-uri care să fie ale comunei şi care să aducă nişte venituri suplimentare. „Vreau să vă spun că, dacă am să pot, în zonele terasate, care îmi permit, m-am gândit şi la cultura trandafirilor pentru dulceaţă, care a însemnat şi o tradiţie pentru comuna Radovanu, la un moment dat era singura comună din judeţ care avea o astfel de plantaţie pe 3 ha, voi stabili împreună cu Consiliul Local dacă putem demara o astfel de investiţie care cu siguranţă va aduce beneficii comunei.”, mai spune primăriţa Dobrescu.
Eliberarea titlurilor de proprietate, aproape rezolvată
În comuna Radovanu mai şi era o problemă legată de eliberarea titlurilor de proprietate. S-au întocmit proiecte de parcelare pentru toată suprafaţa de 5.000 de ha şi s-a reuşit să se dea aceste titluri de proprietate, chiar dacă a fost o muncă foarte grea şi costisitoare. Primăria a primit ajutor şi din partea Oficiului de Cadastru, şi anual, gradual, s-a reuşit să se aloce banii necesari acestor proiecte de parcelare, absolul necesare. S-a măsurat inclusiv acel versant de pe teritoriul comunei Radovanu, tot în sistem stereo.