VENUS INDEPENDENŢA – VIITORUL PLĂTĂREŞTI 4-0 (3-0)
Hat-trick Hagea!
Am fost prezent la joc, în postură de ziarist fără… acreditare AJF! Sub spectrul evacuării fie şi temporare din incinta terenului de joc, am văzut cum codenii au rezolvat soarta meciului în primele 45 de minute prin reuşita lui Lupu şi „dubla” lui Hagea. Echipa lui Slic şi a fostului primar Anghel a arătat că ştie să-şi distreze suporterii chiar şi în prima etapă de campionat. Oamenii lui Zeciu au făcut show în faţa amatorilor, Viitorul Plătăreşti şi au sărit pe podium, la un gol în spatele liderului din Ciocăneşti. Lupu şi Hagea au fost actorii de Oscar ai meciului, în timp ce Dragnea, Ştefănescu şi Rusten au format lanţul slăbiciunilor echipei lui nea Fănică fotbal. Lupu şi Hagea au râs de apărarea lui „Sector” şi scorul era 3-0 după 40 de minute. Hagea a deschis balul (9), după cadoul lui Marinescu, Hagea (17) a mărit avantajul şi după încă 20 de minute, tot el i-a făcut otită lui „Sector” pentru ultima reuşită a primei reprize. Lui Zeciu nu i-a rămas decât să zâmbească cu subînţeles, a la Mourinho, de pe bancă. Plătăreşti a trăit doar din încercările lui Zaharia, însă a fost îngropată definitiv de oamenii care trebuiau să o apere. În min. 54 Hagea a făcut hat-trick-ul cu un şut de la 25 metri. Venus a arătat că nu are doar atac devastator, ci şi un portar senzaţional. Condei a făcut paradele partidei, atunci când a blocat „capul” lui Costache (78) şi reluarea lui Bălţescu (82) din 5 metri. Venus a crescut vizibil calitativ în acest sezon şi arată că de câte ori i se va ivi ocazia va fi gata să-şi devoreze adversarii.
VICTORIA LEHLIU – VULTURII OLTENIŢA 3-2 (2-1)
Vasilescu… colacul de salvare!
Lehliu ar trebui să retragă tricoul cu numărul 7 când Vasilescu va decide să se lase de fotbal. Dacă nu marchează spectaculos, atacantul de buzunar ştie să inventeze şi pase de gol. Tudor a profitat de cornerul excelent executat de el şi a deschis (6) scorul cu o lovitură de cap bine plasată la colţul scurt. Pe val, gazdele au majorat diferenţa: Şerban a căzut destul de teatral de lângă Năstase, l-a impresionat pe arbitru, iar Minea a băgat (24) băşica în aţe de la punctul cu var. Trupa lui Zamba, croită pentru jocul ofensiv, n-a dezarmat şi a luat în stăpânire mijlocul terenului. Insistenţa oaspeţilor a fost răsplătită cu golul Stoica (42), înainte de pauză, pus în scenă de o pasă filtrantă a lui Nistor. Olteniţenii au început în forţă şi actul secund. Marinescu (49) a adus egalarea prinzând un voleu de excepţie de la 20 m, lateral dreapta. Meciul s-a încins. Pe ruta Tudorache – Lemnaru mingea a ajuns în careu, Călin a reluat tare cu capul, Ivan a respins prost şi Vasilescu (82) semnează reuşita victoriei cu o reluare atenuată de intervenţia lui Ivan, dar care a depăşit linia porţii. 3-2, dar finalul a fost unul nebun după accidentarea lui Oprea şi eliminarea lui Frătescu. Zidul gazdelor a rezistat, arbitrul asistent a anulat corect golul lui Mirea din minutul 90, iar Lehliu a obţinut primele trei puncte din acest campionat.
STEAUA RADOVANU – AGRICOLA BORCEA 2-1 (1-0)
Steaua prinde cheag!
În vacanţa de vară, Marian Speriatu a reuşit să aducă din marginile Bucureştilor încă două tricouri roş-albastre pentru noile piese din colecţie şi pentru ca Steaua Radovanu să strălucească din nou pe firmamentul din fotbalul lui Caţaros. Doar că în meciul cu agricultorii din Borcea doar a pâlpâit. Un prim şut al lui Stoica nu a fost suficient. Nici al doilea! Au reacţionat toţi – mai puţin Vasile, abia la al treilea şut, când au văzut mingea lovind bara transversală. Mardare a căutat o replică şi deranjat vizibil de zgomotul tibiilor care trosneau prin centrul defensivei din Borcea a trimis puţin pe lângă poarta lui Gheorghe. Din câte am înţeles s-a jucat foarte tare la Radovanu. Şi din toate contrele a ieşit până la urmă singur gol al reprizei venit în urma unei lovituri de colţ. Mirea (29) s-a înălţat şi a trimis în colţul lung al porţii lui Gheorghe. De la îmbrăţişări, înapoi în careu. Acesta a fost drumul parcurs de oamenii lui Speriatu până în min. 74 atunci când Dima a reuşit să egaleze precum un lunetist de la 35 metri. Până la final Steaua a avut timp să mai închege câteva faze din care cu noroc Rusu (87) a închis meciul cu un şut superb de la puţin peste 20 metri.
VICTORIA DRAGOŞ VODĂ – DINAMO SĂRULEŞTI 2-3 (1-2)
Atenţie… câini răi!
Dulăii din Săruleşti au început la Dragoş Vodă cu răutatea unui animal feroce, pregătit să-şi devoreze adversarul după primul sprint. A muşcat rapid (min 3) prin Stănescu care a şutat violent de la marginea careului. 0-1 şi echipa fraţilor Moldoveanu era pentru prima oară pusă în dificultate. Gazdele nu au avut decât replici slabe, nefinalizate. Pe căldura toridă Dragoş Vodă părea o echipă aruncată într-o prăpastie de idei, de traseele dulăilor, stăpânii autoritari pe mijlocul terenului. În atare condiţii, Scarlat (18) a făcut 2-0 ca o normalitate. Până la pauză Varga a reuşit o incursiune pe dreapta, a şutat violent, Dumitru a respins în faţă de unde Munteanu (41) a îndeplinit o simplă formalitate. Stamate s-a gândit să pună adrenalină peste ultimele 10 minute ale meciului. L-a ţinut în careu pe Istrate şi Suciu (80) nu a greşit de la 11 metri. Cireaşa nu era pusă pe tort. Dulăii şi-au arătat colţii în prelungiri, Vlad a scăpat din menghina lui Varga şi a strecurat aproape miraculos mingea în poartă printre picioarele portarului.
UNIREA MÂNĂSTIREA – ÎNAINTE MODELU 0-3 (0-2)
Înainte… spre titlu!
Unioniştii lui Stamelatos au fost opriţi! După 12 partide amicale consecutive în care nu a pierdut, Mânăstirea s-a înclinat în faţa echipei lui Sandu Bărbosu şi a pierdut startul în noul campionat. Chiar şi cu Onofrei în postură de rezervă, Modelu a început ca din tun partida, iar Culina (6) a spart gheaţa cu un şut imparabil din careul mic, semnând astfel prima reuşită. Alarmaţi de golul primit, unioniştii au încercat să replice rapid, dar de marcat au marcat tot modelenii. Portarul Comănescu nu a avut ce face la bomba expediată de Petre Eugen (32), iar meciul a fost astfel decis încă din primul mitan. Bara lui Oprea (39) şi şutul puţin alături al lui Florea (42) au mai animat asistenţa până la pauză. Speranţele unioniştilor au fost spulberate în min. 79 de golul înscris de Popa în urma unei lovituri de colţ, care a asigurat primul succes în acest campionat pentru Modelu.
AVÂNTUL DOR MĂRUNT – VIITORUL SOHATU 3-3 (1-0)
Farmecul egalului!
Farmecul fotbalului judeţean merge mai departe în Dor Mărunt chiar dacă echipa şi-a dat autogol în lupta pentru prima victorie din actualul sezon. Fiindcă există întotdeauna puterea de a o lua de la capăt, aşa au încercat şi elevii lui Teo Cartan sâmbătă seara. Cum nu există timp de lacrimi, ambele echipe au încercat să îşi revină una pe spuza alteia, trecând de la agonie la extaz şi invers. În prima jumătate de oră fiecare echipă a demonstrat ce poate doar prin ratări monumentale. Ultimul sfert de oră a adus golul, care a arătat că apărătorii oaspeţilor plecase deja, cu mintea către pauză. Altfel cum s-ar explica eroarea puerilă pentru fundaşii cu experienţă, din min. 41 atunci când Marin l-a executat pe Lungu. Debutul reprizei secunde a adus lupte surde în zona de mijloc, ocazii rarisime, fotbal de calitate şi 4 goluri. Mai întâi Marcu (49) şi-a spălat păcatele din prima repriză şi a reluat ca un brazilian adevărat din centrul careului. 2-0. Scor extrem de periculos în fotbal. Ciuşcan (52) a prins un şut de senzaţie şi a reaprins speranţele pe banca tehnică a oaspeţilor. Tudor, imediat pe contraatac, a egalat la 2, demonstrându-i lui Cartan ce trebuie să facă un vârf adevărat. Apoi, Ifrim (67) a adus tăcerea în rândul spectatorilor din Dor Mărunt, marcând un gol fabulos. Şi ca totul să revină la normal, Vasile (71) a restabilit o egalitate, care nu mai părea că va fi posibilă. Ambele echipe poate să zică „mulţumesc” pentru un punct, fiindcă la câte ratări au avut în repriza secundă, nici nu puteau emite mai multe pretenţii pentru victorie. Ambele echipe au pierdut puncte preţioase.
DUNĂREA CIOCĂNEŞTI – RAPID ULMENI 8-3 (2-0)
Măscăricii!
Echipa lui Ţicu Cornel este primul lider al seriei după ce şi-a ridiculizat sâmbătă seara adversarul, 9-2, trimiţând Rapidul pe ultima treaptă a clasamentului. Din ce informaţii am primit de la Adi Gâtlan, meciul a fost la discreţia gazdelor care au condus chiar şi cu 6-0. Întreg scenariul primei reprize s-a derulat în preajma careului lui Vlad. Costache (3) a aprins rapid stadionul cu o şarjă în banda stângă pe lângă Vlad finalizând în colţul lung. Cu 3 mingicari şi un distrugător la mijloc, Ciocăneşti şi-a continuat avalanşa ofensivă pe care o visa Gâtlan înainte de meci. Jocul prestat s-a metamorfozat într-un şir de pase lungi către Zena, autor a 2 goluri (38 şi 53), stingher printre tricourile vişinii. La revenirea de la vestiare s-a instalat acelaşi sens unic spre careul rapidist. 5 minute le-au fost suficiente gazdelor pentru un nou pumn letal în plexul advers. Vârban a fost lăsat din nou singur în careu şi a semnat sentinţa unui scor deja umilitor. 5-0 a făcut Munteanu (57) după o pasă a lui Fepzy, care a recidivat cu un assist pentru Popescu (59). Moment în care echipa lui Uleia are o tresărire de orgoliu. Burtoi (63 şi 68) şi Stănescu (73) înscriu pe fondul relaxării în defensiva gazdelor. Ţicu sună adunarea, se distrează cu apărarea dezintegrată a feroviarilor şi se trece şi el pe lista marcatorilor în min. 79. Tabela este închisă de Costache (84). Viceprimarul Catană a înţeles că echipa sa e groggy şi se aşează calm pe bancă. Pe teren au rămas doar nişte măscărici, incapabili să reacţioneze în faţa unui adversar, ce-i drept imbatabil pe teren propriu.
PROGRESUL FUNDULEA – FORTUNA TĂMĂDĂU 4-3 (2-2)
Militaru a împuşcat Fortuna!
Echipa lui Dorobanţu a învins cu mari eforturi Fortuna Tămădău, după ce a fost condusă la pauză. Cea mai frumoasă echipă din finalul campionatului trecut a mai oferit un spectacol fotbalistic de zile mari celor câteva sute de fani care au încurajat-o din tribune. Doar că… Ganea (2) nu a lăsat lumea să se aşeze bine, că a şi ridicat-o înapoi când a luat pe cont propriu o acţiune şi a transformat-o în gol, cu un şut în colţul lung. 0-2 s-a făcut în min. 7 prin reuşita aceluiaşi Ganea. Până la mijlocul reprizei, gazdele s-au mulţumit cu o dominare sterilă. În min. 27 Militaru reduce diferenţa şi tot el restabileşte egalitatea pe tabelă la pauză. În repriza secundă Fundulea a dat drumul la toate motoarele. Gheorghe Ştefan (49) şi Militaru (65) au semnat 16 minute de vis în care şi-au spulberat adversarii prin acţiuni şi 2 goluri spectaculoase, ultimul din penalty. Ultima impresie contează! Ganea (89) s-a cuibărit între Ruse şi Dinu, obţine 11 metri şi marchează în poarta lui Malama, insuficient pentru a mai schimba soarta meciului. Scor final 4-3. Militaru împuşcă de unul singur Fortuna şi aduce 3 puncte preţioase.