duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăACTUALITATEWeek-end sumbru pe şoselele judeţului Călăraşi / Două accidente soldate cu doi...

Week-end sumbru pe şoselele judeţului Călăraşi / Două accidente soldate cu doi morţi

- Advertisement -

La data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 16.50, B. Constantin, de 33 ani, din Comuna Lupşanu, a condus un autoturism pe D.N. 3, în afara satului Radu Vodă, şi, pe fondul neadaptării vitezei pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat decesul pasagerului, B. Marian, de 27 ani, vătămarea corporală gravă a conducătorului auto şi vătămarea corporală uşoară a pasagerilor D. Iulian, de 26 ani, şi P. Marian, de 28 ani, toţi din municipiul Olteniţa.

Victimele au fost transportate la spitale din Capitală pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că şoferul posedă permis de conducere, urmând să continue cercetările pentru determinarea tuturor cauzelor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Tot pe 06 aprilie a.c., ora 17,30, M. Florian, de 47 ani, din comuna Lehliu, a condus un autoturism pe D.J. 305, în localitatea Săpunari şi pe fondul vitezei excesive, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un gard din beton, apoi s-a răsturnat într-un şanţ. În urma impactului violent a rezultat decesul conducătorului auto.

Poliţiştii rutieri au demarat cercetările în cauză pentru stabilirea cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Pentru reducerea riscului de victimizare pe drumurile publice, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să circule cu viteza stabilită pentru fiecare tronson de drum, să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina sau să aveţi alte preocupări care v-ar putea distrage atenţia. Consumul de băuturi alcoolice este incompatibil cu conducerea autovehiculelor!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite