Rodica Dohot. În fiecare an, pe 25 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Armatei. Şi la Călăraşi a fost marcată această zi prin depunerea de coroane la Monumentul Eroilor călărăşeni din al doilea război mondial, amplasat în intersecţia de la Bălăn, dar şi printr-o serie de acţiuni dedicate Zilei Armatei Române. Programul a început cu slujba religioasă şi cu alocuţiuni ale invitaţilor.
La manifestare au participat toate unităţile de cadrul armatei române, pompieri, jandarmi, poliţie, veterani de război, dar şi toţi reprezentanţii instituţiilor publice, prefectul Geoge Iacob, primarul Daniel Drăgulin, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Ion Ştefan, precum şi conducerile Inspectoratului de Poliţie, Jandarmi şi Pompieri. În semn de respect, un grup de copii de grădiniţă au împărţit flori tuturor veteranilor de război. Manifestaţie s-a încheiat cu depunerea de coroane.
Ziua Armatei Române este sărbătorită şi prin arborarea Drapelului Naţional la toate sediile instituţiilor militare.