Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a finalizat repartizarea pe județe a sumelor alocate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Cumulat, cele 55 de primării din județ vor primi 240 milioane de euro.
Președintele PNL Călărași, CIprian Pandea, a declarat că prin fondurile obținute localitățile din județ își pot moderniza infrastructura.
„Cunosc foarte bine așteptările primarilor pentru acest program de dezvoltare. Cu ajutorul acestor finanțări, dar și prin alte programe, fie ele naționale sau europene, vor reuși ceea ce și-au propus și și-au asumat în fața cetățenilor: să crească nivelul de trai, prin lucrări ale infrastructurii de bază.”
Cele 55 de UAT-uri din județul Călărași vor primi, în total, 1.197.037.944 lei (aproximativ 240 milioane de euro), astfel:
-513.016.262 lei pentru apă și canalizare
-684.021.682 pentru drumuri și poduri