„Să nu-i educăm pe copiii nostri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.” (Maria Montessori – „Descoperirea copilului”)
Mircea Brânduşă. Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii pentru o cât mai uşoară integrare socială. Activităţile extraşcolare îşi au rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor noştri. Prin aceste activităţi, copiii se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, ei se autodisciplinează,se dezvoltă frumos şi echilibrat şi descoperă multe aspecte importante ale vieţii, fără să simtă că depun vreun efort. Iar cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al şcolii – pregătirea copilului pentru viaţă. Activităţile extracurriculare deţin un rol important în viaţa elevului, oferindu-i un alt mod de dobândire a informatiilor. Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu caracterul. Aceste activităţi se desfăşoară într-un cadru ce permite şi elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.
Serbarile, activităţile cultural-artistice, toate activităţile extraşcolare care au fost desfăşurate în cadrul Liceului Tehnologic „Matei Basarab”- Mânăstirea, în luna decembrie a acestui an, marchează evenimentele importante din viaţa elevilor noştri, din viaţa comunei. Din punct de vedere educativ, importanţa acestor activităţi a constat în dezvoltarea şi valorificarea aptitudinilor artistice ale elevilor, stimularea verbală a copiilor şi exprimarea spontană, cultivarea trăsăturilor de caracter, îmbunătăţirea aptitudinilor sociale sau de antreprenor, precum şi într-o atmosferăde sărbătoare instalată cu acesteocazii. Sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, pregătirea pentru sosirea lui Moş Nicolae, organizarea Târgului de Crăciun în cadrul liceului sau serbarile organizate la clase, în aşteptarea lui Moş Crăciun, toate au adus alături copii, părinţi, bunici, cadre didactice, coordonatori programe şi proiecte locale, judeţene sau naţionale, sau din fonduri europene,reprezentanţi ai şcolii sau ai autorităţilor locale ale comunei (primar, consiliu local), toţi colaborând pentru a materializa şi promova activităţile Liceului Tehnologic „Matei Basarab”. Evenimentele s-au transformat în adevărate spectacole, bucurii pentru copii, dar şi provocări pentru toţi participanţii. Serbările organizate, cu roluri, costume, muzică, scenarii, poate şi cu presiune pentru cei mici, cu aşteptări sau emoţii ale părinţilor, dar mai ales ale cadrelor didactice, toate au copleşit copiii de încărcătura afectivă a fiecărui moment. Luna decembrie a fost plină în ceea ce priveşte activităţile extraşcolare. Prima acţiune a privit sărbătorirea Zilei Naţionale a României, un motiv de sărbătoare şi de distracţie pentru cei mai mici, eveniment marcat prin cântece, hore, poezii şi desene ale copiilor mici şi mari, în care şi-au aşternut dragostea şi respectul pentru neam şi ţară. Pregătiţi apoi pentru sosirea lui Moş Nicolae, aşteptând cu desene, felicitări şi săli de clasă pavoazate, elevii liceului au primit câte ceva pentru îndulcire, prin implicarea cadrelor didactice. Acelaşi lucru l-au facut şi experţii proiectului I.D.E.I., care se derulează în comuna Mânăstirea de aproape doi ani, oferind din proprie iniţiativă punguţe elevilor înscrişi în programul Şcoală după şcoală, în schimbul unor lucrări ale copiilor realizate alături de cele trei învăţătoare responsabile, în activităţile din program. Un exemplu de bună practică, popularizat de către noi, a fost şi Târgul de Crăciun 2019, aflat deja la a VI-a ediţie, organizat în cadrul liceului, cu participarea tuturor elevilor doritori şi cu implicarea maximă a coordonatorului pentru programe şi proiecte la nivelul liceului, de altfel şi cadru didactic în programul Şcoală după şcoală, prof. înv. primar Pantofaru Florica, dar şi a celorlalte cadre didactice, a părinţilor şi a tuturor celor care au înţeles că scopul evenimentului este unul singur- caritabil, şi toată munca depusă va duce la bucurarea unor elevi fără posibilităţi financiare. Elevii noştri, unii cu experienţă, alţii proaspăt iniţiaţi în activităţi antreprenoriale, toţi şi-au manifestat bucuria de a participa, de a contribui, iar evenimentul s-a transformat încet într-un concurs între clase. Motivaţia a fost de a reuşi în ceea ce şi-au propus aceşti copii şi de a fi antrenaţi într-o „altfel” de activitate, atractivă, cu o finalitate pozitivă, într-o atmosferă relaxantă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Această lună a cadourilor, plină de evenimente, de sărbători, nu se încheie fără sosirea lui Moş Crăciun la Liceul Tehnologic şi momentele frumoase petrecute în cadrul serbărilor, sub sloganul: „Uite, vine Moş Crăciun!”. Colinde, cadouri, muzică, părinţi şi copii cuminţi, învăţătoare mândre de realizările elevilor, Moş Crăciun, trimis de către primarul comunei, Iancu Marian Mugurel, şi ajutat de Consiliul Local, toţi au trăit momente de poveste şi au adus Crăciunul mai aproape, valorificând tradiţiile populare şi obiceiurile româneşti.
Întrebat fiind ce părere are despre activităţile organizate în această perioadă la nivelul liceului, Iancu Marian Mugurel – primar al comunei Mînăstirea a declarat: „Sărbătorile de iarnă nu înseamnă pentru copii numai cadouri şi răsfăţ, ci şi puţină muncă. Serbările la care am participat m-au întors în copilărie, m-am bucurat de momentele realizate la grădiniţă şi la şcoală de elevii comunei noastre. O serbare înseamnă împlicarea familiei, a cadrului didactic de la clasă, înseamnă muncă, imaginaţie şi creativitate şi, înainte de toate, este important ca profesorul însuşi să fie creativ şi să-şi dorească să realizeze ceva frumos alături de copii. Doresc să felicit cadrele didactice pentru ceea ce au realizat, familiile pentru sprijinul acordat în desfăşurarea activităţilor celor mici şi să urez tuturor cetaţenilor comunei „Sărbători fericite!”. Fiind cadru didactic al liceului şi participând la acţiunile desfăşurate aici, dar şi la cele derulate în cadrul proiectului unde sunt coordonator, am observat că elevii au participat, într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la aceste activităţi cu un caracter atractiv. Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase.
P.S. Mulţumesc doamnei Cibian Danina, Coordonator Proiect I.D.E.I. POCU Mânăstirea, pentru informaţile necesare redactării acestui articol.