marți, noiembrie 26, 2024
AcasăCOMUNITATEŞedinţa Consiliului Local Budeşti din 23 februarie 2021

Şedinţa Consiliului Local Budeşti din 23 februarie 2021

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Consiliul Local al oraşului Budesti s-a întrunit în data de 23.02.2021,ora 14 în şedinţă ordinară, convocată de primarul Ilie Mihai prin dispoziţia nr. 53/17.02.2021. La şedinţă au fost prezenţi un număr de 11 consilieri locali (Răducan Bogdan a participat prin aplicatia whatsapp, 2 consilieri locali absenţi motivat, Popescu Florinela si State Iulian Alexandru, 1 consilier absent, Gruiţă Darie), dintr-un număr de 14 consilieri locali în funcţie.

În deschiderea şedinţei, dna. secretar general al UAT Budeşti a adus la cunostinţă faptul că mandatul preşedintelui de şedinţă a expirat şi invită consilierii prezenţi să facă propuneri pentru alegerea noului preşedinte de şedinţă pentru lunile februarie, martie şi aprilie 2021. La propunerea dlui Cişmaş Liviu, dl. Matei Ionel  a fost ales preşedinte de şedinţă în unanimitate de voturi. Noul preşedinte de şedinţă aduce la cunoştinţa consilierilor prezenţi suplimentarea ordinii de zi cu următoarele proiecte de hotărâre: Proiect de hotărâre privind rezilierea Contractului de închiriere nr.8551/2016, încheiat între autoritatea locală şi Cabinetul Medical, Munteanu Ion; Proiect de hotărâre privind rezilierea Contractului de închiriere nr.8771/2019 pentru suprafaţa de 0,9564 ha, teren paşune, încheiat între autoritatea locală şi d-l.Dinu Ionel; Proiect de hotărâre privind modificarea ştatului de funcţii prin transformarea a două funcţii publice din cadrul Compartimentului I.T.L., aflat în subordinea serviciului economic din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Budesti; Proiect de hotărâre privind aprobare ROF al Consiliului Local al oraşului Budesti; Supusă la vot, suplimentarea ordinii de zi a fost aprobată cu 11 voturi „pentru”. După care s-a supus la vot ordinea de zi a şedinţei ordinare din data de 23.02.2021 care a fost aprobată în unanimitate. Imediat s-a trecut la dezbaterea proiectelor de hotărâre înscrise pe ordinea de zi, dupa cum urmează: Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, înainte de expirarea duratei normale a mandatului domnului consilier local Panaghia Costel Bogdan, ales pe listele P.P.U.-SL, la data de 27.09.2020, precum şi vacantarea locului de consilier local.

Supus la vot proiectul de hotărăre este aprobat in unanimitate de voturi (11 voturi). Proiect de hotărâre privind arobarea Planului Urbanistic Zonal şi a Regulamentului Local Urbanistic, în vederea „Extindere locuinţă şi schimbarea de destinaţie în spaţiu comercial ”, situate pe terenul intravilan în suprafaţa de 500 mp din acte si 711 mp suprafaţă măsurată, din orasul Budeşti, str. Calea Bucuresti, nr.116, judetul Calarasi, nr.cadastral 21063. Supus la vot proiectul de hotărâre este aprobat în unanimitate de voturi (11 voturi). Proiect de hotărâre privind încetarea aplicabilităţii Hotărârii Consiliului Local nr.26/29.09.2016, de dare în administrare cu titlu gratuit către Şcoala Gimnazială „Gheorghe Manu”, Budesti, jud. Calarasi, conform H.G.nr.1349/2001 – anexa 4, privind atestarea domeniului public al municipiilor, oraşelor, înscris în C.F.nr.22581. Dl. consilier Răducu Valentin arată faptul că acest spaţiu este dedicat şcolii pentru diferite activitaţi, fiind o sală de sport amenajată prin contribuţia Asociaţiei „Cristina-Maria Iorgu”, domnia sa considerând că expunerea de motive este justificată, dar se poate folosi o altă clădire în acest scop. Dl primar Ilie Mihai aduce la cunostinţă faptul că ISU Calaraşi solicită o locaţie pentru Garda de Intervenţie, deoarece clădirea în care îşi desfasoară activitatea este degradată. „Pentru ca pompierii să nu plece în altă localitate, trebuie gasită o modalitate legală de a le pune la dispozitie o clădire din patrimoniul UAT Budeşti şi fac referire la fosta Gradiniţă”. D-l.consilier Răducu Valentin face precizarea că la nivel european este încurajată crearea de conţinut digital şi constituirea de baze de date pentru o mai bună diseminare a informaţiei, iar şcolii trebuie să oferim ceva la schimb. D-l.primar arată faptul ca pe d-l.director îl interesează un spaţiu pentru contabilitate. D-na.consilier Bădărău Ana-Maria arată faptul ca cele două spaţii trebuie să rămână pentru şcoală. D-l.consilier Dan Gheorghe precizează faptul ca trebuie analizată situaţia şi găsită o modalitate prin care Biblioteca orăşenească să aibă un spaţiu adecvat, dar nici şcoala să nu fie văduvită de utilitatea acestui spaţiu. D-l.consilier Nae Florin aduce la cunostinţa faptul că are o fetiţă pe care a condus-o de câteva ori la şcoală şi a constatat ca în acest spaţiu folosit de şcoală intrau numai copii amărâţi, de etnie rromă şi cadrele didactice care predau în acest spaţiu sunt tot rromi. Mai arată faptul că dl. director este rasist si toată lumea ştie acest lucru. D-na.consilier Bădărău Ana-Maria arată faptul că atunci cand se organizează o clasă nu se tine cont de etnie. Supus la vot proiectul de hotărâre este aprobat cu 8 voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, Răducu Valentin şi  2 voturi „abţineri”, Nae Sinel şi Bădărău Ana-Maria).

Proiectul de hotărâre privind rezilierea Contractului de închiriere nr.8551/2016, încheiat între autoritatea locală şi Cabinetul Medical Munteanu Ion este supus la vot şi aprobat în unanimitate de voturi (11 voturi). Este pus în discuţie proiectul de hotarare privind rezilierea Contractului de închiriere nr.8771/2019 pentru suprafaţa de 0,9564 ha, teren paşune, încheiat între autoritatea locală si d-l.Dinu Ionel. Dl. consilier Dan Gheorghe întreabă dacă chiriaşul şi-a achitat obligaţiile fiscale faţă de bugetul local, iar secretarul general îi răspunde afirmativ. Proiect de hotarare privind modificarea ştatului de funcţii prin transformarea a două funcţii publice din cadrul Compartimentului I.T.L., aflat în subordinea serviciului economic din cadrul aparatului de specialitate al primarului orasului Budesti, judetul Calarasi. Dl.consilier Dan Gheorghe întreabă despre ce este vorba, iar secretarul general precizează faptul că se transformă două funcţii publice de execuţie cu studii medii în funcţii publice de execuţie cu studii superioare. Dl. primar arată faptul că este o situaţie deosebit de grea cu privire la încasarea debitelor si toţi funcţionarii din cadrul Compartimentului I.T.L vor avea în fişa postului atribuţii de încasare, inclusiv taxa de gunoi. Supus la vot proiectul de hotarare este aprobat în unanimitate de voturi (11 voturi). Proiect de hotărâre privind aprobare ROF al Consiliului Local al oraşului Budesti. D-l.consilier Dan Gheorghe, avand calitatea de iniţiator, este invitat să prezinte proiectul de hotărâre şi arată faptul că a luat această iniţiativă pentru că la nivelul Consiliului Local Budeşti, după apariţia Codului administrativ, ROF-ul pentru Consiliul Local nu era actualizat. Supus la vot proiectul de hotărâre este aprobat în unanimitate de voturi (11 voturi). După care se trece la capitolul „diverse”. Aici, primarul Ilie Mihai aduce la cunoştinţa consilierilor locali că a avut o şedinţă cu funcţionarii din cadrul compartimentului I.T.L prin care le-a cerut mai multă implicare şi să respecte fişa postului, iar d-l.Anghel Marian şi-a dat demisia. Mai precizează faptul că este o situaţie gravă cu privire la blocarea conturilor de catre firma IRIDEX. Dl. consilier Dan Gheorghe arată faptul că nu are un contract pentru salubrizare şi doreşte să incheie un astfel de contract. Mai arată faptul că localitatea nu are o strategie de dezvoltare, cerinţă estenţială în accesarea de fonduri europene. Primarul arată faptul că firma IRIDEX a incheiat cu Primaria Budeşti un contract subsidiar, acest contract nefiind supus spre aprobare Consiliului Local, iar firma să încheie contracte de salubrizare cu cetaţenii. Domnia sa nu este de acord ca primăria să plătească taxa de gunoi pentru unele persoane şi solicită sprijinul Consiliului Local pentru a denunţa în instanţă acest contract. De asemenea, precizează faptul că există o poprire pe conturile oraşului Budeşti pentru o datorie de 22 miliarde lei veci, către firma IRIDEX şi că nu există nici o confirmare de primire pe facturile emise de această firma de salubrizare. În continuarea şedinţei, dna.secretar general al oraşului Budeşti aduce la cunoştinţa consiliului local urmatoarele aspecte: Raportul de follow-up întocmit urmare a verificării modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 36/2019; Adresa nr.CV 282/16.02.2021 din partea Ministerului Apărării Nationale – Departamentul pentru relatia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, prin care se adresează rugămintea ca domnul Bădescu Nicolae, veteran de razboi, care împlineste 102 ani pe data de 08.03.2021, să fie felicitat şi de institutia primăriei şi, în funcţie de resursele de care dispune, să i se acorde un premiu aniversar. Nemaifiind alte discuţii, dl. preşedinte de şedinţă, declară şedinţa închisă, drept pentru care se încheie un proces-verbal în două exemplare originale.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite