duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăADMINISTRAŢIECe se întâmplă cu casele din Parcul Dumbrava. Vasile Iliuță și Eduard...

Ce se întâmplă cu casele din Parcul Dumbrava. Vasile Iliuță și Eduard Grama vin cu lămuriri

- Advertisement -

Săptămâna aceasta se va finaliza demolarea construcțiilor de pe malul Borcei unde Primăria și Consiliul Județean vor realiza Promenada și Portul pentru ambarcațiuni. În același context cu subiectul clădirilor construite ilegal, Eduard Grama, administratorul public al municipiului Călărași, a fost întrebat despre soarta caselor construite fără autorizație în parcul Dumbrava.  

„Sunt subiecte sensibile. Primul cu care am pornit a fost acest cartier așa zis rezidențial sau agroturism cum îl considerau ei, unde-și creșteau găinile. Dar, se face evaluare, la nivel de municipiu, pe fiecare zonă în parte și vom acționa în consecință. Dacă într-adevăr nu sunt autorizații de construcție, cu siguranță vor fi demolate.”, a declarat administratorul municipiului.

Eduard Grama nu a exclus însă posibilitatea ca acest cartier să fie trecut în legalitate odată cu elaborarea noului Plan Urbanistic General (PUG).

„Sunt discuții în acest sens și mă refer la cartierul respectiv. După cum știți, Primăria Călărași elaborează în perioada următoare Planul Urbanistic General. În cazul în care ar exista o posibilitate de punere în legalitate a acestei zone, cu siguranță o vom face. Dar o vom declara zonă rezidențială și este posibil ca o casă, în zona respectivă, să fie impozitată cu cel puțin 100 de milioane de lei vechi.

Am evaluat și evoluăm în continuare la nivelul primăriei, împreună cu domnul primar, și vom acționa în consecință. Deci nu vom tolera construcții ilegale pe raza municipiului Călărași. Suntem în evaluarea cartierului Dumbravă. Dacă nu-i putem pune în legalitate, îi vom demola. Terenul nu este proprietatea Fundației pentru Tineret este proprietatea Primăriei.”, a conchis Eduard Grama, administrator public al PMC.

Și președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, și-a exprimat punctul de vedere pe această temă, afirmând că nici până la această dată nu s-a reușit comunicarea cu cel care deține funcția de președinte al Fundației pentru TIneret și respectiv documentele Fundației.

„S-a prezentat un document prin care Consiliul Local de la acea dată, 1993, 1994 a atribuit fundației o suprafață de teren din Parcul Dumbrava. Demersurile viitoare însă n-au mai fost făcute. De la aprobarea respectivă, trebuia să facă demersuri să obțină constituirea dreptului de proprietate. Fundația n-a mai făcut demersuri. E clar, nu e în Registrul OCPI care să definească dreptul de proprietate, n-a trecut prin Comisia Județeană, n-a trecut prin Comisia Locală de atribuire sau constituire a dreptului de proprietate. Nu au niciun drept de proprietate asupra terenului.

Primăria a evitat să ia decizii până astăzi. Și sunt mulți cetățeni încurcați, care sunt cu hotărâri judecătorești, și-au câștigat drepturi… De aceea Primăria, după cum a spus și domnul administrator public, va face o evaluare care trebuie să fie corectă. Să vedem care este astăzi poziția administrației față de cetățeni care, poate, de bună credință au construit, crezând că actele pe care le pun la dispoziție sunt legale.

Neavând un act legal, trebuie să găsim o formă ori concesiunea, iar Primăria să le pună la dispoziție prin licitație terenul sau vânzarea terenului. Sau alte forme pentru a pune legalitate în acea zonă.

Dar nu mai putem s-o lăsăm neimpozitată, netaxată pentru că azi acei cetățeni nu pot să se branșeze la curent în mod corect. S-au branșat sub diverse forme, prin fundație, care nu sunt suficient de legale.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite