În vederea pregătirii lansării sesiunilor de primire a cererilor de finanţare, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a realizat, în premieră, două îndrumare pentru accesarea fondurilor europene dedicate submăsurilor 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
„Sprijinul financiar acordat prin măsurile forfetare reprezintă o soluţie reală pentru dezvoltarea tinerilor fermieri, dar şi pentru micii fermieri şi am dorit să le punem acestora la dispoziţie, pe lângă ghidurile complete care vor fi publicate în cel mai scurt timp, o serie inedită de materiale de informare tehnică. Îndrumarele pentru accesarea fondurilor europene, la care s-a lucrat în AFIR în ultima vreme, prezintă demersurile concrete pe care trebuie să le parcurgă un solicitant de fonduri pentru a obţine finanţare nerambursabilă şi conţin inclusiv un Plan de afaceri pe care tinerii fermieri îl pot folosi ca model pentru completarea propriilor cereri de finanţare. Îmi doresc ca aceste îndrumare să ajute potenţialii beneficiari şi mă voi asigura că acesta este doar un început în ceea ce înseamnă acordarea din partea AFIR a unui sprijin concret, corelat cu nevoile reale ale beneficiarilor PNDR”, a precizat Mihai MORARU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Aceste materiale informative au o structură suplă, clară şi conţin un model de Plan de afaceri şi informaţii concrete care permit fiecăruia dintre cei interesaţi de aceste linii de finanţare să obţină datele relevante pentru a decide accesarea sprijinului financiar, potrivit nevoilor reale ale exploataţiei agricole.
Îndrumarele pentru accesarea fondurilor europene prin submăsurile 6.1 şi 6.3 pot fi descărcate gratuit de pe pagina de internet a AFIR – www.afir.info – din secţiunea Investiţii PNDR, sM 6.1 şi sM 6.3.