17.06.2024
Operatorul Regional ECOAQUA S.A. a semnat contractul de finanțare, aferent Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020” – etapa II, cod SMIS 2021 319848
În data de 17 iunie 2024, a semnat contractul de finanțare nr.28/17.06.2024, aferent Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020” – etapa II, între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (AM PDD) și ECOAQUA S.A., în calitate de Benficiar al finanțării.
Obiectul acestui contract reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către AM PDD pentru implementarea etapei a II-a a Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”.
Valoarea totală a contractului semnat de ECOAQUA S.A. este de 2.023.890.735,48 (două miliarde douăzeci și trei de milioane opt sute nouăzeci de mii șapte sute treizeci și cinci lei și patruzeci și opt de bani).
Perioada de implementare a proiectului este de 72 de luni, respectiv între data de 01.01.2021 și 31.12.2026.
AM PDD acordă o finanțare nerambursabilă în sumă maximă de 1.570.499.414,06 lei (un miliard cinci sute șaptezeci de milioane patru sute nouăzeci și nouă de mii patru sute paisprezece lei și șase bani), echivalentă cu 92,12% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Implementarea contractului va contribui la îndeplinirea obiectivului general al proiectului, respectiv înființarea, extinderea și reabilitarea sistemelor de tratare și distribuție a apei potabile și a sistemelor de colectare, transport și epurare a apelor uzate din localitățile/aglomerările din aria de proiectul, în județele din aria de operare a ECOAQUA S.A. – Călărași și Ialomița – în vederea atingerii țintelor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2024 (etapa I) și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (etapa II)
Date de contact: ECOAQUA S.A. Călărași, Muncipiul Călărași, str.Progresul, bl.BBB, et.3 jud. Călărași Telefon/Fax: 0242 312 705/0242 313 765; 0242 311 923; E-mail: office@ecoaqua.ro Website: www.ecoaqua.ro