Președintele PNL Călărași, senatorul Ciprian Pandea, a afirmat pe pagina sa de facebook că programul „Sprijin pentru România” era absolut necesar în acest moment iar PNL a susținut toate măsurile incluse.
„Sprijin pentru România” – Un pachet puternic de măsuri economice și sociale ce va fi implementat de Guvernul României, un răspuns de care mediul de afaceri și persoanele afectate de creșterile de prețuri aveau nevoie, în această perioadă.
Partidul Naţional Liberal susține în totalitate acest Program de 17,3 miliarde de lei.Observ, însă, o adevărată competiție, în ultimele 24 de ore, în ceea ce privește comunicarea și paternitatea măsurilor gândite și aprobate de Coaliția de guvernare. Un singur lucru este cert. Aveam nevoie de măsuri economice la fel de mult precum aveam nevoie și de măsuri sociale, pentru a crește reziliența României și a românilor în fața crizei economice. Iar Coaliția celor trei partide aflate la guvernare a reușit să dovedească seriozitate și stabilitate. Este cel mai important mesaj pe care trebuie să îl transmitem. Pentru români și pentru România. – senator Ciprian Pandea.
Cele mai importante măsuri:
- 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români
- Reînvierea Casei de Comerț Unirea, căreia i se vor aloca 100 de milioane de euro
- Ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilități
- 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România
- Ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje – 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare
- 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție (0,5 lei/litru din prețul final la pompă)
- Ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro
- Vouchere pentru alimente de bază – 50 de € la fiecare 2 luni pentru: familii cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat., persoanele cu dizabilități – 4,7 milioane de persoane vor beneficia de vouchere în 2022. Valoare totală 1 miliard euro.
- Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale – 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine
- 200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)
- Crește cu 50% valoarea tichetelor de masă – de la 20,17 lei la 30 de lei
- Dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi
- Alocația zilnică de hrană pentru copiii din sistemul instituționalizat crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă
- Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei
- Cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite
- Extinderea programului de fertilizare în vitro. Numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 la 5.000 în 2022.