În contextul actualei situații politice, Organizația Județeană a PNL Călărași vine cu următoarele precizări: Guvernul PNL continuă să-și facă treaba, chiar cu puteri limitate în urma adoptării moțiunii de cenzură, pentru a se asigura că România rămâne stabilă și sigură!
Activitatea ministerelor nu ia pauză, PNL merge mai departe cu reformele, prin toate instrumentele pe care le are la dispoziție!
Decizia PNL este de a NU vota în Parlament următoarele 2 formule de guvern succesive propuse (indiferent de premierul nominalizat), pentru a fi îndeplinite condițiile pentru alegeri anticipate. Parlamentarii PNL vor fi prezenți la ședință, dar nu vor vota în favoarea învestirii Guvernului.
PNL cere un calendar accelerat în Parlament, astfel încât să fie atinse cât mai repede condițiile constituționale pentru dizolvarea Parlamentului de către Președintele României, și convocarea anticipatelor. Mai mult decât atât, 80% dintre români își doresc alegerea primarilor cu 50% din voturile exprimate, respectiv să fie reprezentați cu adevărat de cei pe care îi aleg.
„România are nevoie de anticipate, are nevoie să se dezvolte, nu poate rămâne blocată de actualul Parlament, devenit ilegitim din cauza PSD. PSD ține România pe loc, PSD răpește șansa României de a se moderniza. Anticipatele înseamnă a reda puterea poporului, care să decidă prin alegeri cui încredințează sarcina de a conduce România spre prosperitate. Împotriva anticipatelor sunt cei cu interese personale, care sunt în realitate preocupați doar mizele lor mici, meschine referitoare la propriile mandate de parlamentar”, susține președintele PNL Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin.
Partidul Național Liberal are angajamentul anticipatelor, pe care îl menține întrucât reprezintă o promisiune luată în fața românilor. PNL a fost primul partid din România care a vorbit de anticipate și a decis că va face tot posibilul pentru reda puterea poporului. Alegerile anticipate au fost cerute inclusiv în stradă de către români, iar PNL s-a angajat să pună în aplicare această solicitare imediat ce este posibil. Acum este momentul în care sunt cele mai mari șanse ca alegerile anticipate să poată fi organizate.
Parlamentarii PSD nu vor vota anticipatele pentru că nu renunță la câteva luni de indemnizație pentru că le e teamă că nu se vor regăsi pe listele pentru viitorul Parlament, pentru că vor să-și păstreze privilegiile.
Moțiunea de cenzură vine după:
3 luni de guvernare PNL cu o cadență pe care România nu a mai văzut-o vreodată!
3 luni de guvernare în care ne-am pus în fața dezastrului pe care PSD-iștii l-au lăsat, în batjocura de guvernare pe care au produs-o în 3 ani de zile.
3 luni de guvernare pentru a salva România din fața unei prăpastii, în care am lucrat contra-cronometru, astfel încât românii să resimtă cât mai puțin din nenoricile pe care PSD le-a pus la cale.
3 luni de guvernare în care PNL a livrat neîncetat, după 3 ani de guvernare a PSD în care a irosit șanse istorice, a ratat oportunități pentru această țară care cu greu vor fi recăpătate.
3 luni de guvernare în numele românilor, pentru români, după cei 3 ani de guvernare ticăloasă a PSD împotriva românilor, sfidând toate principiile democratice, sfidând vocea poporului, sfidând interesele noastre naționale.
„Da, uitându-ne înapoi, astăzi, suntem mulțumiți că am avut acest curaj nebun să preluăm guvernarea atunci când nimeni nu o râvnea, pentru că era complicat și dificil, cu multă muncă și multe riscuri. Noi, liberalii, am avut curajul de a face ceea ce e corect și esențial pentru această țară, într-un moment în care România se afla la răscruce, și numai noi am avut acest curaj! În 3 luni de guvernare noi am arătat cum se organizează alegerile astfel încât fiecare român să aibă un cuvânt de spus, să poată să voteze încotro se îndreaptă această țară.
Cu PNL la guvernare alegerile s-au desfășurat civilizat, fără incidente, și aproape 1 milion de români din Diaspora au putut vota. Cu PSD la guvernare de fiecare dată votul a fost printr-un tertip sau altul împiedicat, blocat, descurajat. NU ne-am lăsat intimidați nici de declarațiile mincinoase, nici de fake-news-urile PSD care au inundat spațiul public, atât la nivel național, cât și la nivel local”, declară președintele Organizației Județene a PNL Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin.
PNL a adus bugetul țării la un echilibru astfel încât să poată fi plătite și pensiile și salariile și toate celelalte indemnizații sociale. PNL a eliberat sumele care li se cuveneau de drept firmelor, sechestrate de PSD, din TVA, din concediile medicale, cu scopul de a adânci minciuna în privința deficitului bugetar. PNL a corectat odioasa Ordonanță 114, care a lovit ca un baros în economia României!
PNL a eliminat supra-acciza la carburanți, pe care PSD a introdus-o și tot PNL a obținut cel mai mic preț la carburanți din Uniunea Europeană.
PSD a scos aproape 23.000 de deținuți din pușcării prin legea recursului compensatoriu, PNL a abrogat legea. Pentru că pentru noi, siguranța cetățenilor e mai presus decât orice. Pentru PSD, libertatea lui Liviu Dragnea era mai de preț decât viața oricărui român, care ar fi putut fi copilul dumneavoastră, mama sau tatăl dumneavoastră.
PNL a rezolvat problema transportului școlar, în vreme ce pentru PSD au fost mai importante interese mafiilor locale decât siguranța copiilor și accesul la educație.
PNL a construit în nici două luni de guvernare un buget realist pentru 2020, în care s-a inclus creșterea pensiilor de la 1 septembrie 2020, un efort bugar de 16 miliarde de lei, a salariilor de la 1 ianuarie, dar și a investițiilor la peste 50 de miliarde de lei.
PNL a realizat în 3 luni ceea ce niciun guvern post-decembrist nu a realizat în sănătate. S-a deschis competiția în sistemul de sănătate în beneficiul pacienților pentru servicii medicale mai bune. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani am promovat o soluție concretă care să încurajeze medicii să rămână în țară. Am introdus posibilitatea medicilor stagiari să facă rezidențiatul și în alte spitale decât în centrele universitare, fie că sunt publice sau private. Românii trebuie să beneficieze de aceleași standarde de servicii medicale precum în orice clinică europeană!
PNL nu se oprește aici!
Organizația Județeană PNL Călărași
Președinte,
DANIEL ȘTEFAN DRĂGULIN