Construcția structurii noului corp de spital din curtea Spitalului Județean de Urgență Călărași este finalizată, constructorul anunțând că săptămâna aceasta s-a turnat ultima placă.
Construcția noului corp de spital a început în 2021, se realizează prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, și va fi gata în 2023. Lucrările sunt executate de Grupul de Construcţii Erbaşu în parteneriat cu Terragaz Construct.
Consiliul Județean Călărași va contribui cu suma de 3 milioane de lei, reprezentând lucrările cu utilitățile aferente, amenajările exterioare, construirea unei noi stații de epurare și a unei noi gospodării de apă.
Valoarea totală a investiției este de 98 milioane lei, clădirea va avea 5 etaje și 230 de paturi destinate secțiilor: Pediatrie, Neonatologie, Bloc Nașteri, Lehuzie, Obstetrică-Ginecologie, Oncologie, Geriatrie, Neurologie, Psihiatrie și Chirurgie Plastică și Imagistică (CT și RMN).
„Ne apropiem de finalizarea structurii noului corp de clădire din cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian din Călărași.
Săptămâna aceasta s-a finalizat turnarea ultimei plăci, iar în paralel se continuă lucrările la pereții despărțitori, instalațiile sanitare, electrice și HVAC.” – a anunțat constructorul pe pagina sa de facebook.