Ieri, după conferința de presă organizată la sediul clubului Dunărea, Dan Alexa s-a întâlnit cu președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, pentru a discuta despre posibilitatea ca antrenorul să își continue activitatea la Dunărea Călărași. După o întrevedere de 30 de minute, Dan Alexa a fost convins să rămână la cârma echipei călărășene.
Alexa a luat decizia de a rămâne antrenorul Dunării Călărași, acceptând și o reducere a salariului cu 30% și va avea ca obiectiv revenirea în Liga I Betano.
„Dan Alexa rămâne profesionistul care ne-a adus bucuria intrării în Liga 1. Datorită acestui om, am trăit momente de bucurie pe stadionul municipal, clipe istorice la care nici nu am visat vreodată.
Eu continui să cred în Dan Alexa, are toată susținerea mea pentru a rămâne la echipă. Și-a asumat eșecul retrogradarii, este curtat de echipe mari… Și când are inspirație și când mai greșește, Alexa este al nostru. Sunt convins că vom reveni în prima linie a fotbalului românesc”, a declarat Vasile Iliuță.
Dan Alexa a transmis, în cadrul conferinței de presă, că își asumă acest eșec dureros.
„Mi s-a părut normal să am o reacţie după acest eşec. Am vrut să vin în faţa dumneavoastră pentru a-mi asuma această retrogradare. Sunt anumite circumstanţe, dar nu mai contează. M-am simţit dator faţă de cei care au făcut mari eforturi ca lucrurile să meargă bine.
Am avut sprijin din partea conducerii, din partea galeriei, căreia îi mulţumesc din suflet şi a dumneavoastră (mass – media locală) pentru că am simţit tot timpul că ați fost pozitivi.
Retrogradarea asta e a lui Dan Alexa. Sigur, mi-aş fi dorit şi eu să am un buget mai mare să aduc alţi jucători. Oamenii de lângă echipă au încercat să asigure condiţii cât mai bune. Vinovatul sunt eu!
Am ridicat nivelul acum un an şi trebuia să ne menţinem acolo. Sunt dezamăgit şi ca antrenor. După un început bun de carieră, o astfel de retrogradare înseamnă enorm. Sufăr şi probabil că aşa va fi mult timp de acum încolo. Dar vreau să fiţi convinşi că am făcut tot ce a depins de mine ca să reuşim.”
Dan Alexa a ținut să le reamintească celor care l-au acuzat că este doar un mercenar că a avut o ofertă concretă de la Astra Giurgiu, pe un salariu mult mai mare, dar pe care a refuzat-o.
„M-am legat sufletește foarte tare de acest oraș și de oamenii de aici. Am refuzat oferta Astrei pentru a rămâne la Călărași. Și acum am o ofertă de la o echipă de Liga I, dar nu am luat nicio hotărâre încă. Sincer, îmi doresc să continui la Călărași.”, a mai spus Dan Alexa, înainte de a decide să rămână la Călărași.