marți, noiembrie 26, 2024
AcasăACTUALITATEDin ce în ce mai mulți tineri la volan, băuți sau fără...

Din ce în ce mai mulți tineri la volan, băuți sau fără permis. 3 au fost prinși ieri și astăzi

- Advertisement -

Din ce în ce mai mulți tineri la volan băuți sau fără permis. În ultima perioadă, numărul tinerilor depistați de polițiști, în județul Călărași, conducând în stare de ebrietate sau fără permis, a crescut considerabil. Doar ieri și astăzi au fost prinși trei tineri în aceste situații.

Dosar penal întocmit pentru conducere sub influența alcoolului

În data de 27 august a.c., în jurul orei 06:35, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt și ai Poliției Orașului Lehliu Gară au oprit pentru control, în orașul Lehliu Gară, județul Călărași, un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,66 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital, pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dosar penal întocmit pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier

În data de 27 august a.c, în jurul orei 17:38, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un tânăr de 26 de ani, cu privire la faptul că șoferul unui autoturism, care se deplasează pe D.J. 412, conduce defectuos.

Din primele cercetări, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, în persoana unui bărbat de 39 de ani, din comuna Sohatu județul Călărași.

În urma verificării în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,97 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării unor mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor deconducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Dosar penal întocmit pentru conducere fără permis

În data de 28 august a.c., în jurul orei 03:20,polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Oltenița, un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Ulmeni, județul Călărași.

În urma carcetărilor, acesta a fost verficat în bazele de date, reieșind faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

De asemenea, tânărul ar fi susținut faptul că autovehiculul este proprietatea bunicii sale, de 60 de ani, care i l-ar fi predat de bunăvoie.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite