Mircea Brânduşă. Sâmbătă şi duminică (18 şi 19 august) locuitorii din comuna Borcea şi din localităţile învecinate au avut parte de o mulţime de surprize, cu prilejul celei de-a XI-a ediţii a Zilei Comunei Borcea, a VII-a de când primar este Aniel Theodor Nedelcu Paţurcă.
Manifestările au început încă de sâmbătă dimineaţă, cu o serie de competiţii sportive, la care localnicii, dar şi oameni din comunele învecinate s-au putut delecta sau chiar au participat. După amiază, echipele de fotbal Agricola Borcea (pentru al doilea an în Liga 3) şi Axiopolis Cernavodă au disputat un joc amical încheiat cu victoria dobrogenilor, 5-3, după ce la pauză gazdele conduceau cu 3-1, prilej cu care a fost prezentat şi lotul echipei pentru noul campionat.
Evenimentul în sine a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi din localitate. Cum însă nu poate fi sărbătoare fără cântec, joc şi voie bună, în această primă zi a fost organizat un spectacol folcloric cu artişti consacraţi, precedaţi de un program artistic la care au participatartişti locali şi Ansambluri Folclorice zonale. Au încântat publicul, prin prestaţiile lor Norocel, Adina Roşca, Cătălin Doinaşi, Daniel Iordăchioaie.
Finalul spectacolului a adus pe scenă invitaţii speciali de la Ansamblul Folcloric din localitatea Hogineni, Republica Moldova, care au smuls ropote de aplauze de la cei peste 2.000 de oameni prezenţi, prin prestaţia lor artistică. Înainte să dea startul petrecerii celei de a doua zi, primarul Aniel Theodor Nedelcu Paţurcă ne-a oferit câteva detalii privind această a XI-a ediţie a Zilei Comunei Borcea, a şaptea de când domnia sa se află în fotoliul de primar al comunei Borcea. De asemenea, ne-a prezentat principalele realizări, precum şi planurile sale de viitor pentru comuna Borcea.
Rep: D-le primar, ce înseamnă pentru dumneavoastră această a XI-a ediţie, a şaptea consecutivă de când sunteţi primar, a Zilei Comunei Borcea?
A.N. P.: Ca primar, sunt la cea de-a şaptea ediţie a Zilei Comunei Borcea. Zilele noastre, ale borcenilor, sunt un prilej pentru mine şi pentru autoritatea publică locală Borcea de a organiza aceste spectacole pentru ca oamenii să se relaxeze, să socializeze. Ştiţi cum e, după un an de muncă, omului îi stă bine să şi petreacă. Sper ca aceste două zile să fie un eveniment frumos, eveniment de care oamenii să fie bucuroşi, prin care consiliul local şi autoritatea publică locală să le poată face cetăţenilor comunei Borcea numai bucurii. Vor urca pe scenă artişti consacraţi ai scenei româneşti.
Pe parcursul primei zilei au fost şi surprize, cu invitaţi surpriză. Am avut şi o delegaţie de la Chişinău, omologul meu din comuna Hogineni, raionul Călăraşi, Constantin Poştaru, pe care o să-l vedeţi şi în seara aceasta. A avut câteva melodii cu un Ansamblu de la ei din zonă, câteva melodii patriotice despre istoria noastră comună. Basarabia este casa lor, dar România este ţara lor. Pe această cale vreau să adresez tuturor moldovenilor din comuna Hogineni, „LA MULŢI ANI!”. Mă bucur că s-au simţit bine la noi în comuna Borcea şi în România, ca acasă la ei!
Rep: D-le primar, am văzut că sunteţi extrem de apreciat în rândul comunităţii. La toate standurile pe care le-aţi vizitat aţi fost bine primit. Cu ce aţi reuşit să ieşiţi în faţa locuitorilor, ce realizări aveţi?
A.N.P.: Prima mea calitate este omenia. Am fost şi voi rămâne un om demn, un om onest. Un om care a fost cinstit şi corect faţă de ei. M-am aplecat asupra problemelor fiecărui cetăţean, am încercat, pe perioada mandatelor mele, ca fiecărui borcean să i se schimbe cu ceva viaţa, fiecărui cetăţean al comunei Borcea să i se îmbunătăţească viaţa, să-l ascult şi să-l ajut cu ceva…. şi oamenii au înţeles. Unii mai puţin, unii mai mult, aşa-i în viaţă, nu poţi să ajuţi pe toată lumea, dar am făcut tot ce a depins de mine.
Trecem şi printr-o perioadă foarte grea cu această pestă porcină, dar am speranţa că va fi bine Am făcut tot ce a depins de mine, ne chinuim de-o săptămână să luăm măsuri de prevenţie, să le explicăm oamenilor. Pe româneşte, trebuie să găsim soluţii ASTFEL CA TOTUL SĂ FIE BINE.
Rep: La ceas aniversar, enumeraţi-ne cele mai importante realizări ale primăriei.
A.N.P.: În primul şi în primul rând am rezolvat problema apei. Când am fost ales primar era aproape 6 lei apa, astăzi este 3 lei/mc. Banii rămân în comună nu mai pleacă la Constanţa. Locuim la ţară, avem un solar, creştem un animal, nu se poate să ai preţul apei aşa de mare.
Problema apei este rezolvată, străzile le-am asfaltat aproape 70%. Mai am doi ani de mandat şi mi-am propus să nu mai rămână o stradă neasfaltată. A treia provocare mare va fi aducţiunea de gaze în comună. Sper să rezolvăm şi această problemă. Am făcut o piaţă agroalimentară, deja suntem invidiaţi de vecini că nu are nimeni o piaţă frumoasă, o piaţă modernă, toate dotările pentru vânzarea de peşte, cu sistem de răcire pentru carne, brânză. Vreau să fac şi baza sportivă a echipei Agricola Borcea, să avem stadion, nu de Liga a III-a, ci de Liga a II-a.
Avem un proiect pe CNI care prevede tabelă electronică de ultimă generaţie, modernizare tribună, suprafaţă de joc cu sistem de irigare. Sper ca Dumnezeu să ne ajute! Vreau să las ceva frumos în urma mea!
Duminică, în jurul orei 19.30, Aniel Nedelcu a primit vizita d-lui Daniel Drăgulin, preşedinte PNL Călăraşi. Domnia sa a fost însoţit de o numeroasă delegaţie din care nu au lipsit Valentin Barbu – vicepreşedinte Consiliul Judeţean, Gheorghe Dobre – primar Modelu, Aurel Vasile – primar Jegălia, Lică Voicu – primar Independenţa, Nicolae Chirana – director AJOFM.
Până atunci, în prima parte a programului artistic, au evoluat artişti locali şi ansambluri folclorice din zonă. La ora 20.45 a urcat pe scenă renumitul Vali Vijelie care a entuziasmat publicul prin recitalul său. Acesta i-a dedicat primarului Nedelcu melodia „De-aş fi împărat pentru o zi!” Matilda Pascal Cojocăriţa, prin cântecele sale, a reuşit să emoţioneze şi să reamintescă multora cât de frumoasă este viaţa. Acesta i-a invitat pe scenă pe proaspeţii căsătoriţi primarul Aniel Theodor Nedelcu Paţurcă şi senatoarea Roxana Paţurcă cărora le-a dedicat o melodie din Moldova, de acolo de unde provine Roxana Paţurcă, şi i-a invitat la dans.
Cea de a doua parte a programului artistic a fost dedicat tinerilor, Bambi, Dea şi Dinu Maxer au oferit recitaluri de excepţie din muzica etno – dance. Fix la ora 12 noaptea, manifestările dedicate Zilelor Comunei Borcea s-au încheiat cu un splendid foc de artificii care a durat aproximativ 15 minute.