luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSPORTGenerația Juniori Republicani `75 - `78, a spus PREZENT după 30 de...

Generația Juniori Republicani `75 – `78, a spus PREZENT după 30 de ani!

- Advertisement -

Mircea Brândușă. Sâmbătă, 18 Martie, pe cocheta arenă din Modelu a avut loc un eveniment care a marcat trecerea a 30 de ani de la ultima întâlnire oficială pe dreptunghiul verde, a jucătorilor născuți între 1975 și 1978, care au făcut junioratul la CSS Călărași, mulți dintre aceștia evoluând în garnitura mare a echipelor divizionare din anii 90!

La reuniune au fost prezenți Ivanciu Adrian, Mitu Gabriel, Ganea Marius, Tănase Adrian, Duță Ionel, Chirea Victor, Ene Nicușor, Ristea Narcis, Ovreiu Marius, Eftimie Adrian și Ștefan Florin (Totela). Din motive diferite nu s-au putut alătura lotului, Maxim Cristinel Ionel, Ciolacu Gabi, Lutencu Constantin, Grigoriță Lucian, Neculai Marian, Marin Cosmin, Adrian Lupu, Mădălin Avram și Marian Dragomir.

Din nefericire, doi dintre jucătorii acestei generații au trecut la cele veșnice mult prea devreme: Ionuț Gașcu și Marius Petcu! Cu acest prilej, s-a jucat și o miuță între jucătorii prezenți, coordonată de antrenorul Bebe Dinu, 79 de ani, din care 50 profesor la catedra de fotbal a ISJ Călărași, fiind, după cum se știe, un mare șlefuitor de talente!

„Multe nebunii mi-au făcut băieții ăștia, mai ales prin deplasări și cantonamente, dar a fost o plăcere să lucrez cu ei!”, îmi spunea „profu” în timpul reprizei a treia! Din păcate, „tăticul cel mare” al acestor fotbaliști, profesorul Victor Neagu nu a putut participa la această acțiune datorită stării precare de sănătate.

Voia bună și glumele, plus amintirile au recreat atmosfera de echipă din timpul competițiilor oficiale. Seara s-a încheiat cu zâmbetul pe buze, după ce IVA, unul dintre inițiatorii acestei reîntalniri (Tănase Adrian, coechipier în organizare), a decretat: „Gata, săptămâna viitoare ne întâlnim din nou! Sărbătorim 30 de ani și 7 zile!” Mare pișicher, băiatul asta! La final, toți participanții, fără excepție, au fost de acord cu reușita acestui eveniment! La cât mai multe domnilor!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite