duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEGuvernul vrea să reia lucrările la Canalul Dunăre București în 2024. Județul...

Guvernul vrea să reia lucrările la Canalul Dunăre București în 2024. Județul Călărași va beneficia enorm

- Advertisement -

La finalul anului trecut, în noiembrie, a fost desemnat câștigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate privind continuarea lucrărilor pe Canalul Dunăre București. Anul acesta va fi semnat contractul.

Început în 1986, canalul București – Dunăre – Marea Neagră a fost realizat în proporție de 80%. După mai multe serii de promisiuni de reîncepere a lucrărilor, ba ale primarilor din București, ba ale guvernanților, acum, în sfârșit, autoritățile au aprobat refacerea studiului de fezabilitate pentru obținerea finanțării europene.

sorin-grindeanu-calarasi„Statul român intenţionează să reia acest proiect care ar permite navelor fluviale să transporte mărfuri spre şi dinspre Bucureşti, ceea ce ar transforma Capitala României într-un important nod logistic naval.

În prezent, contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate privind continuarea lucrărilor pe Canalul Bucureşti-Dunăre are un câştigător.”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Conform autoritățior, reactualizarea studiului de fezabilitate, după semnarea contractului cu firma câștigătoare, va dura 9 luni de zile.

Ministerul Transporturilor a alocat aproximativ 7 milioane de lei pentru refacerea proiectului, urmând ca finanțarea să se facă din fonduri europene. De aproximativ 1,7 miliarde de euro ar fi nevoie ca lucrările la Canalul Dunăre-București să fie finalizate.

Bucureștiul va deveni, astfel, port la Dunăre, cu legătură la portul Constanța, dar și la alte orașe europene care au porturi la Dunăre. Artera navigabilă ar fi cea mai rapidă și ieftină pentru trasporturile de marfă.

Și județul Călărași va beneficia enorm în urma finalizări căii de navigație către București, municipiul Oltenița devenind kilometrul 0 al viitorul canal. Pe lângă locurile de muncă ce vor fi create odată cu demararea lucrărilor, canalul va aduce un plus economic substanțial atât pentru agricultură, putând fi folosit la irigații, cât și pentru turism.

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite