Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat recent că în primăvara acestui an vor începe lucrările de asfaltare în cartierele Măgureni și Mircea Vodă.
„Avem autorizație de construcție, avem câștigător al licitației, acum lucrăm la documente pentru că avem pe PNI Anghel Saligny deja câștigată finanțarea de 43 de milioane de lei.
Avem cartierul Măgureni, avem cartierul Mircea Vodă, strada Independenței, strada Mihail Kogălniceanu și bulevardul 1 Mai. Mai avem de încărcat 2-3 documente și vom da drumul.
Eu cred că undeva în martie a.c. ne vom apuca simultan atât în Măgureni cât și în Mircea Vodă. Chiar dacă se va întârzia semnarea contractului de finanțare la Guvern, vom face o rectificare bugetară și din bugetul propriu vom duce bani acolo, urmând să-i recuperăm ulterior de la Ministerul Dezvoltării.
Deci, cu siguranță, până în 2024 vom termina și aceste două cartiere!”, a transmis primarul Călărașiului.