Aflat la jumătatea celui de-al patrulea mandat de primar, Gheorghe Dobre sau Sandu Bărbosu, cum îl ştie toată lumea, este hotărât să finalizeze asfaltarea tuturor străzilor din Modelu, Tonea şi Codana chiar în acest mandat. Iar lucrurile stau foarte bine din acest punct de vedere, dat fiind faptul că două proiecte sunt finanţate, unul din fonduri proprii şi celălalt pe PNDL, iar cel de al treilea urmând a fi depus pe PNDL 3. Lucrările la canalizare sunt şi ele aproape de finalizare, în acest moment lucrându-se la staţia de epurare.
„Reţeaua de canalizare este aproape de finalizare, cu staţie de epurare şi 7 staţii de pompare. Lucrările au început în 2016, numai că, între timp, firma care a câştigat licitaţia atunci a dat faliment, astfel că a trebuit să refacem proiectul, să scoatem din nou la licitaţie, ceea ce ne-a întârziat, dar acum lucrările sunt pe final, în august anul acesta vom face recepţia lucrării. Reţeaua de canalizare va deservi toată comuna Modelu, aproximativ 10.000 de locuitori.
Vom începe apoi discuţiile pentru realizarea branşamentelor, pentru că în proiect nu au fost prinse, să vedem cât costă acest lucru. Intenţia noastră este de a suporta în comun costurile, cetăţenii să plătească jumătate iar Consiliul Local diferenţa.”, ne-a explicat primarul din Modelu.
Dacă la şcoli s-a intervenit în anii anteriori, în prezent atenţia administraţiei Modelu este axată pe cele două grădiniţe, care au fost prinse în proiecte pe PNDL 2, urmând ca în perioada următoare să înceapă lucrările de modernizare. „Avem două proiecte pe PNDL 2, privind infrastructura educaţională, pentru care am obţinut finanţare, la Grădiniţa nr. 1 – 1,9 milioane lei pentru modernizare şi Grădiniţa nr. 2 – 800.000 lei, care va fi demolată şi reconstruită. Pentru Grădiniţa nr. 2 am publicat pe SEAP caietul de sarcini, s-au depus ofertele care sunt în analiză în acest moment. Pentru Grădiniţa nr. 1 a expirat termenul de contestaţii şi, dacă nu a fost depusă niciuna, vom da ordinul de începere şi vom preda amplasamentul constructorului.”, ne-a explicat primarul.
Obiectivul principal al acestui mandat, după spusele primarului Sandu Bărbosu, este finalizarea asfaltării. Şi există toate premisele ca acest lucru să se întâmple datorită faptului că majoritatea străzilor sunt prinse în proiecte aflate în diferite stadii.
„În ceea ce priveşte asfaltarea, am publicat pe SEAP proiectarea şi execuţia pentru proiectul finanţat prin PNDL 2, în valoare de 11 milioane lei, ce prevede asfaltare şi şanţuri dalate pe o lungime de 8,4 km. Sperăm ca la 1 iulie 2018 să demarăm lucrările. Străzile pe care se va turna covor asfaltic sunt: Răsăritului, Dudului, Nucilor, Canalului, Zăvoiului, Trandafirilor, Porumbeilor, Vişinilor şi Lacului situate în partea de nord, iar pe sud Castelului, Narciselor, Teiului şi Borcea.
Am semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru un alt proiect de asfaltare şi şanţuri dalate, pe o lungime de 5 km, în satul Tonea, pe străzile Lebedei, Bumbacului, Prelungirea Bumbacului, Prepeliţei, Berzei şi Morii. Străzile au fost reabilitate acum 10 ani dar s-au deteriorat din cauza lucrărilor la aducţiunile de gaze şi la reţeaua de apă şi nu le mai putem lăsa aşa. Valoarea investiţiei va fi de 3 milioane de lei şi o vom suporta din bugetul propriu.
Iar pentru anul următor avem deja un proiect pregătit, care a fost respins pe AFIR, tot pe asfaltare de drumuri, şi aşteptăm să se deschidă PNDL 3 pentru a-l depune acolo. Străzile cuprinse în acest proiect sunt Crinului, Plopilor, Flacăra, Narciselor, Năvodari din Modelu şi Prunului, Nucului din Tonea. Lungimea cumuluată fiind de 6,5 km iar valoarea investiţiei 7 milioane lei.
Cu acesta din urmă vom avea peste 75% din străzile din comuna Modelu asfaltate şi racordate la apă şi canalizare.”, a încheiat Sandu Bărbosu.
Despre buget, primarul se declară mulţumit, nu e îndestulător, dar se descurcă, aşa cum a făcut-o în ultimii 14 ani. Cu banii pentru asistenţii personali sunt mereu probleme, dar altfel i-a chivernisit cum trebuie. Bugetul consolidat al Primăriei Modelu, pentru acest an, este de 15 milioane lei din care bugetul propriu este de 3 milioane lei.
Din fonduri proprii s-a reamenajat Salonul de nunţi, căruia i-a fost mărită capacitatea pentru încă 100 de persoane, şi s-au construit 6 foişoare în faţa acestuia şi a fost modernizat şi sediul Primăriei.
Şi pentru că oamenii mai trebuie să se şi distreze, week-end-ul trecut (19-20 mai) a fost organizată Ziua Comunei, la care au participat în jur de 4.000 de persoane, atracţia principală fiind Nicu Paleru, Minodora dar şi trupa Compact. Distracţia s-a încheiat duminică cu deja obişnuitul foc de artificii.