Mircea Brânduşă. Plecând de la premisa că educaţia constituie unul dintre pilonii societăţii, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Jegălia desfăşoară constant activităţi de promovare a culturii în instituţia de învăţământ.
Cele mai recente proiecte s-au derulat începând cu luna decembrie, o lună magică, plină de sărbători şi obiceiuri, o lună aşteptată cu bucurie de toată lumea, dar mai ales de copii. Pentru că luna debutează cu evenimente de marcă de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri şi Ziua Naţională a României, cadrele didactice de la Şcoala Jegălia, la propunerea dnei director Dumitru Cristina, au iniţiat un proiect educaţional astfel ca elevii să înţeleagă importanţa unităţii naţionale. În deschiderea programului, dna director a precizat că „prin proiectul iniţiat de şcoala noastră, alături de partenerii de la Şcoala Gimnazială „Iancu Rosetti”, s-a dorit evidenţierea importanţei acestei zile de 1 Decembrie pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor ce au desăvârşit, prin patriotismul şi jertfa lor, Marea Unire de la 1918”. La acţiune a participat un invitat special din partea ISJ Călăraşi, dna inspector de specialitate Tuţă Magdalena, care a transmis celor prezenţi emoţia acestor sărbători şi a îndemnat la cultivarea culturii naţionale, a credinţei şi tradiţiilor populare prin promovarea proiectelor culturale de afirmare a identităţii naţionale. Nelipsit din viaţa comunei, primarul Aurel Vasile a fost invitat şi la acest eveniment la care a participat cu mult entuziasm. În comentariul său a precizat importanţa transmiterii valorilor culturale şi istorice tinerei generaţii. Rând pe rând, în faţa celor ce au umplut sala Centrului Cultural din Jegălia, au fost prezentate momentele pregătite de elevi şi profesori cu multă dăruire şi pasiune. Elevii au purtat straie naţionale româneşti, costume adecvate scenetelor istorice şi au fluturat cu multă preţuire drapelul tricolor. Publicul a fost impresionat de prestaţia celor mici şi de sinceritatea sentimentelor acestora, privind totul prin ochii celor care vor duce mai departe cele mai frumoase poveşti ale istoriei.
În aşteptarea lui Moş Nicolae
Şi pentru că tradiţia de Moş Nicolae este aşteptată cu nerăbdare în fiecare an de copii, o activitate mult apreciată în rândul elevilor şcolii a fost „În aşteptarea lui Moş Nicolae”. Elevii au confecţionat ghetuţe, au realizat desene şi au fost informaţi privind tradiţiile de Moş Nicolae şi în alte state. Emoţiile au fost şi mai mari pentru cei mai mici dintre copii de la clasa pregătitoare şi preşcolari care au primit daruri oferite de o fundaţie din Austria.
Drepturile copilului
Cu ocazia Zilei Drepturilor Copilului, s-a desfăşurat proiectul „Suntem copii şi avem drepturi” având ca scop promovarea drepturilor copilului şi informarea acestora în vederea conştientizării drepturilor şi responsabilităţilor lor, sensibilizarea adulţilor cu privire la copil şi drepturile sale, sporirea gradului de respectare a drepturilor copiilor şi, nu în ultimul rând, stimularea copiilor să participe la acţiuni sociale. S-au desfăşurat activităţi în şcoală, la fiecare nivel de învăţământ, iar elevii claselor gimnaziale, îndrumaţi de d-nele prof. Dumitru Cristina şi Vasile Jenica, au realizat un parteneriat cu colegii şi prietenii lor de la Şcoala Gimnazială „Iancu Rosetti”. Aceştia au vizionat un material PPT, au realizat o expoziţie cu desene respectând tema propusă, au construit catrene utilizând corect concepte specifice temei, au găsit soluţii pentru un studiu de caz în care erau încălcate drepturi ale copilului. Elevii clasei a IV-a A, coordonaţi de dna prof. pentru învăţământul primar, Paraschiv Lenuţa, au desfăşurat o activitate prin care aceştia să înţeleagă semnificaţia drepturilor copilului de a fi protejat. Astfel, ei au relatat povestiri adevărate sau imaginate care sugerau încălcarea unui drept, au creat sloganuri adecvate, prin care să transmită mesaje în vederea respectării drepturilor copilului, a fost realizat „copacul aşteptărilor” pentru a fi văzute de cei care trebuie să le respecte. Astfel, copiii au înţeles că este importantă promovarea drepturilor copilului şi au propus să realizeze campanii de conştientizare şi informare în rândul comunităţii în care trăiesc.
Târgul de Crăciun „Vestiţi şi dăruiţi”, organizat în Şcoala Jegălia
Elevii şcolii au dorit să continue tradiţia ce a prins rădăcini în şcoala lor şi în fiecare an, înainte de sărbătorile de Crăciun îşi amintesc şi de copiii mai puţin fericiţi care au nevoie de sprijinul lor. Astfel, şi în acest an s-a organizat tradiţionalul târg de Crăciun la care au participat şi părinţi sau prieteni. Cu multă migală şi cu gândul că produsele lor vor fi cumpărate pentru o cauză nobilă, aceştia au confecţionat decoraţiuni pentru Crăciun şi au pregătit dulciuri alături de mamele lor.
În deschidere, elevii claselor primare au prezentat câteva colinde, apoi standurile amplasate pe holul şcolii au fost punctele de atracţie ale celor prezenţi. Din banii obţinuţi din vânzarea produselor, au fost cumpărate alimente care au fost oferite alături de zâmbete şi iubire, colegilor care, în prag de sărbători aşteaptă, ca orice copil, venirea Moşului. De asemenea, unii elevi au adus hăinuţe, încălţăminte şi jucării pe care le-au oferit cu multă dragoste şi respect. „Copiii au realizat că bunătatea, iubirea faţă de cei în dificultate, frumuseţea sufletului nu se pot cumpăra şi este nevoie să ne oprim pentru o clipă şi, cu zvon de clopoţei şi colinde de prosperitate, să fim parte din bucuria celor necăjiţi”, a afirmat dna director Dumitru Cristina.
Cu colinda alături de copiii şi de preotul satului – una dintre cele mai frumoase experienţe
Pentru întâmpinarea sărbătorilor, un grup de cadre didactice din Şcoala Jegălia s-a gândit să fie mesager al bucuriei astfel, cu respect pentru valorile şi tradiţiile poporului român, alături de preotul Pârlea Marius, au împărtăşit emoţia sărbătorii naşterii lui Iisus, chiar în sfânta Biserică, unde au fost prezenţi oameni cu suflet bun, înconjuraţi cu căldură de reprezentanţi ai comunităţii. Înainte de a începe slujba, grupul de colindători format din cadre didactice şi elevi, au prezentat programul de colinde „Din iubire pentru oameni”. „Este un eveniment inedit pentru şcoala noastră în care cadrele didactice au venit să colinde pentru cei ce vor să primească în sufletul lor un crâmpei din bucuria Crăciunului”, a precizat preotul Pârlea Marius. Programul colindelor a continuat zilele următoare, la Călăraşi, unde gazdele de la ISJ Călăraşi, ISU, Crucea Roşie, ADR Sud-Muntenia şi Centrul pentru persoane vârstnice „Antim Ivireanu” au primit cu bucurie ceata de colindători care au fost răsplătiţi cu daruri dulci.
Serbarea Crăciunului
Seria evenimentelor s-a încheiat cu bucuria prilejuită de datinile şi obiceiurile legate de sărbătoarea Naşterii Domnului. Astfel, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Jegălia, îndrumaţi de cadrele didactice Ilie Petruţa, Crăciun Daniela, Mitran Dan, Iosif Elena, Paraschiv Lenuţa, Dumitru Cristina, Dobre Marilena, Dinu Rădiţa, Tudor Valentina, Dicu Sabina, Petre Anca, Şerban Daniela, Ion Vasilică au oferit, prin programul serbării de Crăciun multă dragoste şi iubire sufletească. Cu mult entuziasm au pregătit colinde, poezii, scenete şi expoziţii de desene. Moş Crăciun, ajutat de cel mai gospodar fiu al satului, primarul Aurel Vasile, a reuşit să-şi îndeplinească misiunea şi, împreună, au oferit daruri celor mici, dar şi întregului colectiv al unităţii de învăţământ. „Dorim să mulţumim încă o dată Primăriei şi Consiliului Local pentru aceste momente în care fiecare copil aşteaptă un dar sub bradul de Crăciun şi prin bunăvoinţa acestor oameni implicaţi, am reuşit să aducem bucuria în sufletul fiecăruia. Să le fie viaţa ca o zi de Crăciun, cu bucurie în suflet şi multă sănătate!”, a încheiat dna director a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Jegălia, prof. Dumitru Cristina.