În zilele de 16 şi 17 aprilie 2018 a avut loc o acţiune de control în parcuri, demarată de personalul din cadrul Serviciului de Control şi Protecţia Animalelor, sub directa coordonare a conducerii Serviciului Public pentru Gestionarea Cîinilor Fără Stăpân, în scopul responsabilizării cetăţenilor ce frecventează aceste zone, de a respecta normele de curăţenie, igienă şi întreţinere în condiţii optime a spaţiului de cazare a animalelor, precum şi de identificare a haitelor de câini fără stăpân ce aduc atingere liniştii şi ordinii publice.
Două echipe au controlat 29 de persoane, fiind aplicate 9 avertismente scrise.
În continuare se doreşte înştiinţarea populaţiei prin tipărirea a 500 de flyere pentru a fi făcute cunoscute obligaţiile deţinătorilor de câini şi informaţii privind campania de sterilizare a câinilor cu stăpân cu rasă comună. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, pe tot parcursul zilei, şi se vor defăşura în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Poliţiei Locale Călăraşi.