Băiețelul de 7 ani, din Modelu, care i-a salvat viața vărului său a fost recompensat de pompieri cu o diplomă de merit, jucării și mai multe dulciuri.
În urmă cu aproximativ trei săptămâni, în data de 7 martie, pompierii călărășeni erau solicitați să intervină pentru salvarea unui copil de 1 an și 6 luni, care a căzut accidental într-o fosă septică din comuna Modelu.
S-au deplasat la fața locului două autospeciale de descarcerare și o autospecială de prim ajutor SMURD. Copilul de un an și jumătate căzuse prin deschizătura fosei septice, care avea un diametru de aproximativ 35 de centimetri.
Pentru a evita rănirea copilașului, pompierii au optat atunci pentru o variantă rapidă, coborând în fosa septică cu ajutorul accesoriilor de alpinism din dotare un băiețel în vârstă de aproximativ 7 ani, care să-l extragă pe cel mic.
În scurt timp copilul era la suprafață, conștient, nevătămat, cu lacrimi în ochi de la sperietură și plin de „noroc”. Salvatorul a fost felicitat de către toată lumea și mai ales de către pompieri. Copilul căzut a primit îngrijiri din partea paramedicilor SMURD și a fost transportat la spital.
Astăzi, salvatorul Matei a fost în vizită la pompieri cu vărul, cu mătușa și cu bunica. Pentru gestul său plin de curaj prin care a ajutat la salvarea verișorului său căzut în fosa septică, pompierii i-au făcut mai multe surprize.
Sursa: ISU Călărași
https://www.facebook.com/pompieriicalarasi/videos/358161141464469/