Primarul comunei Chirnogi, Ion Ștefan, are un obicei sănătos, acela de a comunica permanent cu locuitorii comunei pe care o păstorește despre activitatea sa și a echipei sale. Zilele trecute, Ion Ștefan și-a anunțat cetățenii despre lucrările care se derulează în prezent la pista de biciclete, un proiect finanțat pe PNRR, în valoare de 1 milion de lei.
Proiectul include realizarea unor piste de biciclete pe ambele părții ale Străzii Pietruite de la Poliția de Frontieră la Strada Morii. Lungimea totală a pistei este de 3,4 km, câte 1,7 km pe fiecare parte străzii.
„Este un proiect care ne va îmbunătăți în mod substanțial infrastructura în localitatea noastră. Când va fi gata această lucrare va îmbunătăți considerabil circulația pe Strada Pietruită!”, a declarat primarul Ion Ștefan.
Săptămâna aceasta vor începe și lucrările premergătoare asfaltării a șase străzi în comună, a mai anunțat edilul.
De asemenea, anul acesta se vor extinde rețelele de apă și canalizare prin programul POIM, investiție de 13 milioane de euro.